Rana emotionala atrage alta rana emotionala in oglinda
sau
Cum oamenii raniti gasesc si atrag alti oameni raniti
Stiu ca nu iti va placea deloc sa citesti aceste randuri si sa auzi, parca, din nou, cu vocea altcuiva poate, aceeasi poveste, dar este necesar ca aceasta afirmatie sa fie exprimata din nou deoarece ea vine sa iti confirme ceea ce s-a dovedit in variate domenii, la ora actuala si stiintifice nu doar spirituale, de foarte multe ori: atragi ceea ce esti.
Cum ne influenteaza mintea realitatea? O perspectiva din psihologie, neurostiinta, fizica si spiritualitate
Ideea ca „devenim ceea ce gandim” sau ca „atragem in viata noastra ceea ce suntem” exista de mii de ani si apare in numeroase traditii spirituale. In ultimele decenii, psihologia si neurostiinta au descoperit mecanisme prin care convingerile, emotiile si modul in care interpretam lumea influenteaza profund deciziile, comportamentul si rezultatele pe care le obtinem. Este important, bineinteles, si perfect justificat, sa facem distinctia in cercetarile noastre personale intre ceea ce este demonstrat stiintific si ceea ce reprezinta o perspectiva spirituala sau filosofica pentru a putea mai apoi, sa extragem propriile concluzii si sa facem propriile decizii despre cum sa actionam in viata noastra a fiecaruia.
Ce demonstreaza psihologia?
Psihologia moderna arata ca subconstientul influenteaza o mare parte din comportamentele noastre automate. Convingerile formate in copilarie, experientele emotionale si tiparele de gandire ne determina felul in care interpretam realitatea si reactionam la ea.
Carl Jung afirma ca: „Pana cand nu faci inconstientul constient, acesta iti va conduce viata, iar tu il vei numi destin.” Ideea sa sugereaza ca tiparele psihice ne pot orienta alegerile fara sa ne dam seama.
Sigmund Freud a introdus conceptul de inconstient, aratand ca multe dintre motivatiile si comportamentele noastre provin din procese psihice care nu sunt accesibile constiintei.
Alfred Adler a demonstrat ca imaginea pe care o avem despre noi insine influenteaza obiectivele, relatiile si modul in care ne construim viata.
Carl Rogers si Abraham Maslow au evidentiat faptul ca perceptia despre sine si dezvoltarea personala influenteaza direct capacitatea individului de a-si valorifica potentialul.
Albert Bandura a demonstrat prin teoria autoeficacitatii ca oamenii care cred ca pot reusi actioneaza mai perseverent si obtin, in medie, rezultate mai bune decat cei care pornesc convinsi ca vor esua.
Aceste cercetari nu arata neaparat ca gandurile modifica universul printr-un mecanism energetic, ci ca ele schimba comportamentul, iar comportamentul influenteaza rezultatele.
Ce demonstreaza neurostiinta?
Creierul functioneaza ca un sistem care filtreaza permanent informatia. Din milioanele de stimuli pe care ii primim in fiecare secunda, constientizam doar o fractiune.
Un rol important il are Sistemul Activator Reticulat (Reticular Activating System - RAS), care prioritizeaza informatiile considerate importante pentru noi. Daca mintea este concentrata asupra unei oportunitati, va observa mai usor persoane, resurse si contexte relevante. Daca este concentrata asupra pericolelor, va detecta mai ales amenintari.
Neuroplasticitatea demonstreaza ca experientele repetate si gandurile cultivate constant modifica structura conexiunilor neuronale. Cu alte cuvinte, creierul se adapteaza la ceea ce exersam in mod repetat.
Efectul placebo reprezinta un alt exemplu impresionant al influentei mintii asupra corpului. Asteptarile pozitive pot produce modificari fiziologice reale, chiar si atunci cand tratamentul administrat este inert.
Aceste fenomene explica de ce mentalitatea poate influenta performanta, sanatatea si comportamentul fara a implica existenta unei forte misterioase care modifica realitatea externa.
Ce spune fizica?
Fizica clasica descrie lumea prin relatii de cauza si efect. Orice actiune produce consecinte masurabile, iar comportamentele noastre influenteaza mediul in care traim.
Fizica cuantica descrie comportamentul particulelor la scara atomica si subatomica. Fenomene precum superpozitia sau inseparabilitatea cuantica sunt demonstrate experimental si reprezinta unele dintre cele mai importante descoperiri ale stiintei moderne.
Si atunci, de ce pare ca „atragem” anumite experiente?
Mai multe concepte psihologice explica de ce oamenii observa ca viata lor pare sa reflecte ceea ce cred despre ei insisi:
· profetia autoimplinita – convingerile influenteaza comportamentul, iar comportamentul poate produce rezultatul anticipat;
· biasul de confirmare – avem tendinta de a observa si interpreta informatiile care ne confirma convingerile existente;
· atentia selectiva – observam mai usor ceea ce este important pentru obiectivele si valorile noastre;
· contagiunea emotionala – starea noastra emotionala influenteaza relatiile si raspunsurile celor din jur;
· efectul Pygmalion – asteptarile pozitive sau negative pot influenta performanta unei persoane.
Impreuna, aceste mecanisme conduc la conceptul ca „atragem” anumite situatii, deoarece ele influenteaza felul in care gandim, alegem si actionam.
Perspectiva spirituala
Cu mult inainte de aparitia psihologiei moderne, numeroase traditii spirituale sustineau ca lumea exterioara reflecta starea interioara a omului.
In hinduism si budism, legea karmei descrie faptul ca intentiile si actiunile genereaza consecinte asupra propriei vieti.
Textele hermetice exprima principiul „precum in interior, asa si in exterior”, sugerand o corespondenta intre universul interior si experienta exterioara.
In traditia crestina apar indemnuri precum „dupa credinta voastra fie voua”, subliniind importanta credintei si a transformarii interioare.
In taoism se vorbeste despre armonizarea cu ordinea naturala a existentei, iar in multe traditii mistice apare ideea ca schimbarea autentica incepe din interior.
Aceste perspective nu folosesc limbajul stiintei moderne, ci unul spiritual si simbolic, insa transmit o idee comuna: omul isi modeleaza viata prin caracter, intentii, alegeri si relatia sa cu lumea.
Concluzie
Privite impreuna, psihologia, neurostiinta si spiritualitatea converg asupra unei observatii importante: ceea ce credem despre noi insine influenteaza profund modul in care percepem lumea, deciziile pe care le luam, relatiile pe care le construim si oportunitatile pe care le valorificam.
Stiinta explica acest proces prin mecanisme cognitive, emotionale si comportamentale, in timp ce traditiile spirituale il descriu prin concepte precum karma, credinta sau legea corespondentei si legea atractiei. Desi nu exista dovezi ca fizica cuantica demonstreaza legea atractiei, exista dovezi consistente ca transformarea interioara poate produce schimbari reale si masurabile in viata unei persoane prin efectele pe care le are asupra perceptiei, comportamentului si relatiilor cu ceilalti.
Ti-am facut aceasta scurta prezentare sub forma de dezbatere simplificata a tuturor conceptelor existente in diferite domenii pentru a-ti oferi o crestere a cunoasterii bazei pe care s-a format ideea pe care o auzi atat de des ca “atragem ceea ce suntem”, fara a mai simti vinovatie pentru tot ceea ce se petrece in viata ta.
Vreau ca citind aceste randuri sa iti dai voie sa primesti vindecarea de aceasta povara a vinovatiei ca “sigur faci ceva gresit sau ca “sigur esti defect tu si de aceea ti se intampla” sau, varianta mai dramatica, “sigur te pedepseste Dumnezeu” pentru cine stie ce fapte la care te gandesti neincetat considerand ca au contribuit la distrugerea de vieti intregi.
Vreau ca citind aceste randuri sa iti aduc in constientizare ca nu ai facut nimic in neregula, ai facut doar ceea ce ai considerat ca este cel mei bine de facut, cu instrumentele si cunoasterea pe care o aveai la momentul respectiv, atat si nimic mai mult.
Vreau ca citind aceste randuri sa constientizezi ca tot ce ai de facut este sa schimbi perspectiva si modul de functionare. La fel ca si parintii, bunicii, strabunicii, si tot asa, mergand pe linia genealogica, pana la prima femeie si primul barbat din neamul tau, ai dezvoltat prin interactiunea si observarea adultilor din jurul tau, anumite mecanisme de supravietuire. Ti-au folosit si si-au indeplinit exact acest scop in modul cel mai util posibil. Doar esti aici, nu? Existi! Traiesti.
Vreau ca citind aceste randuri si constientizezi si sa simti ceea ce este cel mai important: este momentul sa vindeci si sa eliberezi toate acestea care nu sunt altceva decat niste rani emotionale, pe care, acum ca le vezi din ce in ce mai clar, ai puterea, doar tu, nimeni altcineva, de a le schimba.
Concret, observandu-i pe cei din jurul tau, adesea ne este mult mai usor, pentru inceput, sa ne orientam cu observatia in exterior, vei putea vedea ca acest concept, partial stiintific, partial spiritual, de “atragi ceea ce esti”, are valabilitate si se arata in felurite chipuri si moduri.
De exemplu, ai putea observa ca o persoana din anturajul tau care are rana victimei, acea persoana care mereu se vaita de ceva, mereu sufera de pe urma faptelor altora, va atrage in mod subconstient, o persoana care poarta rana unui abuzator.
Toate aceste nu se fac in mod constient. Totul se intampla la nivel inconstient. Tendinta natural-umana este sa atragem si sa fim atrasi in acelasi timp, de persoane care poarta amprenta ranii emotionale cu care suntem familiari. Cea pe care o cunoastem si pe care o si intelegem.
Repet, nu facem asta constient, ci inconstient. Este ca un program instalat in calculatorul tau pe care il deschizi automat din momentul pornirii calculatorului si care ruleaza asa cum a fost el construit sa ruleze. Poti certa sau pedepsi sau invinovati un program de calculator sau calculatorul in sine pentru ca functioneaza in felul acela? Nu! Evident ca nu!
Vrei sa se deschida altfel calculatorul si sa ruleze din alte programe? Ok! Schimba-le. Fa-i un update. Pune-i programe noi. Ce inseamna asta in demersul nostru? Observa-te. Spune-i copilului tau interior (tie in realitate) ca s-a terminat. Modifica instrumentele vechi, actualizandu-le cu ce si cum vrei sa arate. Invata-l noul sistem. Functioneaza din acele noi programe, lasandu-le sa se dizolve de la sine pe cele vechi.
Toate aceste oglindiri sunt, in fapt, modul in care ranile codependente despre care am vorbit inainte se manifesta in ceilalti.
Provocarea pe care o reprezinta si o lanseaza acest capitol din calatoria noastra este sa iti pui curajul la treaba, sa iti activezi acea putere a vulnerabilitatii interioare, si sa iti explorezi propria ta atractie fata de acei oameni care iti oglindesc propriile rani emotionale.
In cele ce urmeaza vei avea de efectuat o serie de exercitii ce vor fi foarte lamuritoare, ele aducandu-ti claritate in identificarea oamenilor pe care ii ai in jurul tau acum, cei care fac parte din cercul tau de conexiuni, care fac parte din viata ta si care dintre ei sunt un rezultat al atragerii din ranile copilului tau interior.
Exercitiul 1: Oglinda ta ranita
Cu scopul de a determina care este semnatura ranita si, implicit, persoanele pe care le-ai atras deoarece iti oglindesc rana, reprezentand familiaritate de actiune, se cere sa completezi frazele care urmeaza.
· Chiar daca sunt rai pentru mine, imi place tipul asta de persoana _____________________________________________________________________________
pentru ca atunci cand sunt in preajma lor, ma simt _____________________________________________________________________________
· Mi s-a spus ca ma schimb cand sunt cu tipul asta de persoana ____________________________________________________________________________
· Chiar daca stiu ce sa fac si cum sa fiu cu ei, stiu ca sunt ____________________________________________________________________________
· Sunt atras de oameni toxici sau haotici pentru ca imi amintesc de ____________________________________________________________________________
· Cand sunt cu cineva care este energic si are o aura de maretie, ma simt ____________________________________________________________________________
· Vreau sa fiu cu acest tip de persoana __________________________________________ pentru ca el sau ea reprezinta _____________________________________________________________________________
· Caut aceste calitati intr-o persoana cu care vreau sa am o relatie romantica ____________________________________________________________________________
· Cand nu gasesc pe cineva cu aceste calitati, de obicei ma multumesc cu ___________________________________________________________________________
· Toti prietenii mei imi spun ca trebuie sa nu mai fac ___________________________________________________________________________
· Simt ca pot fi eu insumi cand sunt cu tipul asta de persoana ____________________________________________________________________________
· Imi dau seama ca acesti doi oameni din viata mea seamana pur si simplu intre ei ___________________________________________________________________________
· Cu acesti doi oameni se manifesta acelasi tip de drama ____________________________________________________________________________
· Cand incerc sa stabilesc o limita cu acesti doi oameni, tot ce primesc de la ei este _____________________________________________________________________________
· Stabilirea unei limite cu o persoana care imi oglindeste o rana este dificila pentru ca _____________________________________________________________________________
· Este mai simplu sa stau cu aceasta persoana sau sa o pastrez ca prieten pentru ca ____________________________________________________________________________
· Am descoperit aceste tipare si tendinte in privinta mea _____________________________________________________________________________
· Pentru a transforma si a vindeca aceste tipare, trebuie sa fac asta _____________________________________________________________________________
· Pentru a ma ajuta sa asimilez ceea ce tocmai am invatat despre mine si despre relatiile mele, trebuie sa fac asta _____________________________________________________________________________
· Cand am stabilit limite in trecut, cealalta persoana m-a convins sa renunt la ele. Am permis asta pentru ca _____________________________________________________________________________
· Cand incerc sa stabilesc limite cu o anumita persoana, se enerveaza rau, iar eu ma simt _________________________________________________________________________
· Daca m-as conecta cu sentimentele mele, m-as simti _____________________________________________________________________________
Parteneriate ranite
Termenul de parteneriate se refera aici exact la parteneriatele de cuplu. De cele mai multe ori, partenerii dintr-un cuplu, isi reflecta unul altuia si rejoaca scenele ranite. Isi oglindesc si manifesta unul altuia ranile emotionale ale copilului lor interior.
Ce se intampla insa atunci cand unul dintre parteneri purcede in calatoria de vindecare a partilor sale ranite pentru a evolua si a-si imbunatati calitatea vietii, cu intentia de mai bine pentru cuplu, cu gandul la dezvotare pozitiva in ascensiune, in schimb partenerul continua sa manifeste, sa actioneze si sa se dezlantuie din prisma copilului interior ratacit si ranit?
Aceasta sa stii ca este o situatie foarte des intalnita. Mult mai des decat ai putea crede sau decat ai vrea sa fie.
Ideea este sa nu uiti in aceste evaluari, observatii, ca atragem, inconstient, oameni care poseda un lucru, un aspect, pe care ne dorim sa il invatam si sa-l exploram despre noi insine. In acest fel, practic, sinele ranit atrage o persoana, un individ, a carui rana se intretesecu propria rana si ii corespunde. Tiparul victima-abuzator despre care vorbeam mai sus in introducere.
Exista un procent de probabilitate destul de mare ca, partenerul tau, sa nu aiba aceeasi rana ca tine, dar sa iti oglindeasca rana. La fel cum atunci cand te privesti in oglida mana dreapta pare ca devine mana stanga. Asa percepe creierul, iar primele aprecieri sunt facute raportat la perceptia cunoscuta. Este necesar cateva secunde si practic o transmitere a informatiei catre creier in care sa ii cerem sa schimbe perspectiva pentru a aduce astfel in constientizare ca, in contextul oglindirii, mana dreapta este exact acolo unde ar trebui sa fie.
La fel si in observarea relatiilor noastre intime. Este necesar sa ii dam comanda creierului sa schimbe contextul si implicit perspectiva pentru a “vedea” corect imaginea si a putea actiona in consecinta.
Un fel de “ce din mine se oglindeste in partenerul meu?”, in loc de “uite ce defect e asta si eu sunt super!” sau extrema cealalta “e varza, plin de rani si defecte, deci si eu sunt la fel, altfel n-am fi impreuna!” si sa intri intr-o stare de depresie sau mai grav, apatie profunda, concluzionand ca nimic nu functioneaza si nu se poate repara.
Exista o probabilitate foarte mare ca partenerul sa posede niste raspunsuri emotionale pe care tu sa le intelegi. Sa foloseasca niste instrumente cunoscute. Niste forme de manifestare la care stii cum sa te adaptezi, atat tu la el cat si el la tine, si schimbarea lui sa te sperie. De ce? Pentru ca, din nou, inseamna un teritoriu necunoscut, iar necunoscutul sperie.
Se poate, desi poate o sa deranjeze ce spun acum, ca exact frica ta de necunoscut sa nu ii permita sa se schimbe si sa se vindece.
· Cum ar fi relatia voastra daca si el ar face aceasta calatorie si ar lucra la vindecarea lui, schimbandu-si astfel felul de a actiona?
· Ai stii cum sa te comporti?
· Ai putea fi pe picior de egalitate cu cel cu care esti intr-o relatie de atata timp?
· Ai putea fi intr-o relatie cu cineva care, desi iti este foarte cunoscut, aparent, devine atat de diferit?
· Sau te sperie si iti apare gandul ca poate nu ai fi tu sufient de bun atunci?
· Ati mai fii impreuna?
· Sau apare frica si gandul alarmant ca ai putea fi tu parasit?
Observa ce ganduri apar la aceste intrebari si observa in acelasi timp, ce rani reflecta.
Iti ofer ca exemplu expresia clasica, extrem de cunoscuta,
“Zici ca m-am casatorit cu maica-mea.” (sau taica-meu)
Desi expresia legata de mama este mult mai des intalnita, decat varianta care se refera la tata, ambele sunt la fel de valabile si exista in realitatile inconjuratoare.
Aceasta expresie prezinta plastic scenariul despre care vorbeam anterior. Intr-o situatie de genul asta, pur si simplu, stii cum sa interactionezi si sa raspunzi la aceasta combinatie de personalitati. Iti este un tipar cunoscut. Nu ai facut asta constient. Nu te-ai pornit in drumul cunoasterii unui partener cu intentia clara, constienta, de a gasi pe cineva care sa reflecte cat mai fidel tiparul mamei. Pe cineva care sa aiba caracteristici cat mai asemanatoare cu unul dintre parintii tai. Sub nici o forma.
Ceea ce se intampla este ca, la momentul la care ai decis ca vrei sa te stabilesti intr-o relatie de lunga durata, s-au activat toate butonasele rosii, toate fricile, toate necunoscutele s-au pus intr-un scenariu aproape apocaliptic, in subconstient bineineles, s-au rulat toate informatiile adunate pana la momentul acela, s-au activat toate ranile emotionale, si, cu totii adunati la masa de intalniri, au negociat, au dezbatut, au concluzionat ca ala e modelul del mai potrivit pentru ca asta cunoastem.
Din nou, te indemn sa priveste analizand catre exterior. Catre cei din jurul tau pe care ii cunosti. Sunt sigura ca poti gasi cel putin o singura persoana care continua sa aiba relatii romantice sau chiar s-a si casatorit cu tipul “gresit” de partener, asa cum se spune in general. Cu cineva care “nu este bun” sau “nu ii face bine”.
Situatia in care o persoana sa atraga, in mod subconstient, un partener cu un tipar de profil asemanator cu al unuia dintre parinti este foarte comun. Cea care se manifesta in aceasta alegere este rana survenita in copilaria timpurie care genereaza repetarea dinamicii de relationare a parintelui respectiv pe care a transformat-o din disfunctional in functional, adaptand propriile perceptii si sisteme de gandire si actiune la ceea ce a considerat ca ar aduce liniste si echilibru.
Imaginea si contextul, impreuna cu personajele, pe care le va repeta vor apartine acelui parinte cu care persoana a avut cele mai multe neintelegeri.
Vei spune ca e absurd sau vei avea tendinta sa judeci spunand, ca, poate, ca este un mod “bolnavicios” si nociv de a privi lumea si de a-ti alege un partener. Dar iti reamintesc ca toate aceste alegeri nu au fost facute la nivel constient si in nici un caz din intelegere si cunoastere a tuturor aspectelor implicate. Nu a fost o alegere voita, ca un fel de studiu de caz la care persoana s-a propus voluntar sa participe. Aceste alegeri au fost facute de acea parte ranita din interiorul persoanei, din mintea subconstienta a persoanei, de copilul ranit al persoanei, care la momentul crearii acelei rani nu stia si oricum nu se simtea capabil sa faca altfel, iar acum, adult fiind, crede ca stie si, mai mult de atat, ca poate “face mai bine”.
Acest fenomen de alegere a aceluiasi tipar care a adus durere si suferinta nu se refera doar la unul dintre parinti, sau la o singura varianta de sex, in cazul atat al alegatorului cat si al celui ales. Este valabil pentru ambele variante. Si da, poti spune cu siguranta ca, aparent, nu are logica. Insa acea logica despre care putem spune ca lipseste, de fapt, lipseste din perspectiva adultului vindecat, din perspectiva adultului care acum intelege si cunoaste lucruri, dar pentru copilul interior, logica este chiar evidenta si prezenta.
Ceea ce reprezinta aceste alegeri sunt, in fapt, metode prin care copilul ranit face tot ce poate sa se vindece si sa iasa, in sfarsit, cu adevarat dintr-o dinamica disfunctionala.
Sa se elibereze. Cum? Facandu-se vazut! Cum? Aducand in prezent, ori de cate ori este necesar, aceeasi piesa de teatru, cu acelasi scenariu si aceleasi personaje (schimband doar forma, pastrand insa continutul) pana cand ajunge sa fie observat si “bagat in seama”, pana cand i se acorda atentia necesara vindecarii.
In mod inconstient, traim cu convingerea ferma, ca daca suntem cu o persoana care are acelasi tipar de personalitate cu a parintelui care ne-a provocat ranile, atunci aceasta parte din noi va fi vazuta si va putea sa se vindece si sa se dezvolte armonios, reusind sa iesim din acest carusel interminabil al durerii. Ca doar acum suntem adulti si adultii stiu mai bine, nu-i asa?
In majoritatea cazurilor, tensiunea apare in relatie atunci cand unul dintre parteneri se vindeca, isi elibereaza traumele si suferintele, lucreaza la propria persoana si evolutia sa, dobandind si dezvoltand pe parcursul procesului vocea proprie, invata sa o si foloseasca si sa stabileasca limite sanatoase pe care sa aiba abilitatea de a le cere sa fie respectate, iar celalalt partener doreste sa ramana in dansul disfunctional al dinamicii care a produs ranirea, nu vede utilitatea privirii catre interiorul propriei persoane si mai mult decat atat, se opune chiar intentiilor de aducere in constient a necesitatii propriei vindecari de catre partenerul vindecat. Se mai intalnesc si situatii in care chiar se ajunge la tensiuni extrem de puternice si coplesitoare in care partenerul care nu doreste vindecarea, reproseaza, ponegreste, umileste, si chiar da ultimaturi partenerului vindecat, punandu-l fata in fata cu abandonul relatiei, in cazul in care acesta nu se intoarce la vechiul tipar de functionare si dinamica disfunctionala.
De retinut este faptul ca in absolut orice relatie, chiar si in cele care sunt iubitoare, de sustinere reciproca, cele care sunt functionale, partenerii au ritm diferit de evolutie si se gasesc de multe ori in etape diferite de maturitate emotionala comparativa cu cea a partenerului celalalt. Diferenta apare in modul de abordare a acestor decalaje de crestere emotionala. Este normal sa se intample asta, iar ceea ce fac cuplurile functionale este sa invete in acelasi timp cum sa navigheze cu succes, cu intelegere si blandete, prin acele perioade de decalaj pana cand ajung la acelasi nivel. Adica sunt in permanenta orientati catre o relatie aliniata a nevoilor, dorintelor, implinirii reciproce si a fericirii fiecaruia si a cuplului.
Aceste momente sunt niste puncte de referinta emotionala intr-o relatie, dar atunci cand o persoana dintre cele doua face progrese, iar cealalta continua sa rejoace aceleasi drame, acest lucru are un potential ridicat de a crea o reteta pentru dezastru garantata. In acelasi timp insa, privind din perspectiva beneficiilor pe care le are mentinerea acestei relatii, furnizeaza si un catalizator optim pentru dezvoltarea si expansiunea relatieii.
Factorul cel mai important este ca totusi, ambii parteneri sa vada situatia asemanator.
Nu se cere sa iti parasesti partenerul in cazul in care observi ca sunteti in etape diferite de evolutie. Daca partenerul decide sa ramana pe loc, cel putin temporar, iar tu esti in pozitia celui care evolueaza, se vindeca, se dezvolta, ceea ce poate fi facut, pentru a mentine relatia, este un mod de comunicare mai eficient.
Comunicarea este elementul sine qua non intr-o relatie sanatoasa. O comunicare buna este singura care poate sustine existenta unei relatii, indiferent de punctele de cotitura in linia de dezvoltare a fiecaruia.
Este necesar sa inveti sa comunici clar sentimentele pe care le ai, ce se petrece in interiorul tau, sa exprimi cat mai simplu si limpede unde te afli din punct de vedere al evolutiei personale, in ce etapa de viata esti pe drumul dezvoltarii tale si al nevoilor pe care le ai implicit in acele etape. Ele vor diferi pe masura ce inaintezi si te transformi din ce in ce mai mult. Ceea ce iti va fi de ajutor si vei avea nevoie sa primesti intr-o anumita etapa, nu-ti va mai deservi evolutiei intr-o alta etapa.
De exemplu, intr-o etapa in care privesti catre copilul interior si incep sa fie vazute si sa iasa la suprafata toate furiile reprimate in copilarie, sau reprosurile pe care ar fi vrut sa le exprime dar nu a avut cum, s-ar putea sa simti nevoia sa stai la distanta, tocmai pentru a nu proiecta asupra partenerului imaginea celui care a provocat ranirea ta emotionala.
In schimb, cand te afli intr-o etapa de intelegere, de cunoastere a mecanismului prin care toate aceste aspecte au ajuns sa existe, intr-o etapa presarata cu revelatii si constientizari, s-ar putea sa simti nevoia exact inversa, anume aceea de a comunica si de a povesti despre tot ceea ce tu acum afli care iti ridica ceata mentala in care te-ai aflat atata timp. Fie si din dorinta naturala, venita din iubire, de a-l aduce si pe celalalt in constient cu propriile lui rani, cautand poate in felul acesta sa il atragi in dinamica vindecarii impreuna.
Aproape intotdeauna, atunci cand lucrez in sesiunile de terapie cu un client, prima data ii adresez intrebarile de inceput “daca apropiatii (partenerul/sotul/iubita/familia) stiu ca face terapie si ca a pornit pe acest drum al vindecarii” si apoi “ce parere au”.
Raspunsurile cele mai comune, sunt, aproape invariabil, aceleasi: “habar nu au ca fac terapie” sau “stiu ca fac terapie, n-au nici o problema cu asta, dar considera ca nu am nevoie de asa ceva” sau “le-am spus, dar mi-au spus ca este o prostie si ca asa ceva nu exista”, fara a pune bariere insa. De multe ori este considerat chiar un moft, in special cand este vorba despre partea feminina. Atunci cand partenerele aleg sa faca terapie si sa porneasca pe drumul cunoasterii si intelegerii de sine, al vindecarii si al evolutiei, partenerii lor zambesc si incadreaza aceasta pornire la categoria “mofturi”, asemenea situatiei in care ar alege sa isi schimbe culoarea la par sau sa inceapa practicarea unui sport. Ei cred cu tarie ca toata aceasta “prosteala” va trece ca si toate celelalte si nici nu se opresc prea mult sa intrebe daca pot ajuta cu ceva, sau sa se intrebe pe ei insisi “oare cum va schimba relatia noastra aceasta actiune” si “cum as putea sa ma mentin in pozitia de partener egal”.
De multe ori, partenerul care alege sa ramana pe loc sau unii din membrii familiei pot sa sprijine demersul vindecarii, dar sa nu doreasca sa stie detalii sau sa le fie comunicate revelatii sau constientizari avute pe parcurs sau nu considera ca ei, la randul lor, ar avea vreo problema care sa necesite sa fie adusa in discutie.
In aceste contexte, persoana care urmeaza un proces terapeutic de vindecare, poate ajunge sa se simta izolata, respinsa, invalidata si chiar umilita pentru manifestarea dorintei de vindecare. In timp ce lucreaza sa se inteleaga pe sine, se afla intr-o relatie cu o persoana care alege sa se prefaca oarba si sa ignore, prin negare, realitatile inconfortabile care sunt prezente in sanul relatiei.
Nu vreau sa vorbesc despre asta
Atunci cand o persoana decide sa inceapa aceasta calatorie de vindecare, pe parcursul ei, prin elucidarea multor necunoscute care pana la acel moment erau oarecum indoielnice sau chiar absente complet, poate ajunge sa constientizeze cat de mult evita comunicarea cu partenerul ei. Faptul caruia se datoreaza aceasta dinamica este tocmai lipsa dorintei de implicare a acestuia. Persoana aflata in proces de vindecare cunoaste punctele sensibile ale celuilalt si ajung sa faca adevarate eforturi de evitare a ranirii sau supararii acestuia.
O atare hotarare de abordare a situatiei, retinandu-se de la a comunica orice ar presupune implicarea celuilalt, este extrem de daunatoare in timp, deoarece atrage dupa sine deficiente in exprimarea libera a sentimentelor sau chiar imposibilitatea comunicarii acestora in relatie.
Semnalul de alarma cel mai puternic pe care il percep in sesiunile de terapie este cand persoana aflata in proces terapeutic afirma ca nu s-a certat sau ca nu au existat si nici nu exista vreun fel de discutii in contradictoriu cu partenerul. Felul acesta de a prezenta o relatie spune, din perspectiva psihologica, un adevar relativ general valabil, si anume ca, fie doar unul, fie amandoi partenerii ascund anumite adevaruri care se cer sa fie scoase la lumina pentru ca relatia sa devina cu adevarat functionala.
Pur si simplu ei isi petrec majoritatea timpului si isi aloca in mare parte resursele energetice catre observarea celuilalt si adaptarea unuia la celalalt, dar nu in sens constructiv, ci cu scopul evitarii conflictului.
Astfel ei s-au convins reciproc ca relatia lor este una mirifica, extrem de buna, doar pentru ca nu se ciondanesc asa cum “fac altii”.
Paradoxal, insa, acest lucru nu este nici pe departe real si nici logic, ci are la baza exact aceleasi rani emotionale pe care se lupta in fel si chip sa le ignore.
De cele mai multe ori, rana copilului interior se manifesta exact prin retinere. Acel copil ratacit iese la iveala in relatiile adulte, tocmai pentru a se inchide in sine si a recurge la comportamentele evazive pe care le-a dezvoltat in copilarie, atunci cand a dedus ca este singura modalitate prin care ar putea face fata situatiilor tensionate si inconfortabile.
Daca ar fi intrebati, intr-o asemenea situatie, ambii parteneri ai unui cuplu “armonios”, lipsit de conflicte sau discutii in contradictoriu, ar veni cu afirmatii argumentative similare de tipul unor judecati aparent de valoare si foarte solide despre sentimentele pe care le au in privinta unei probleme.
Acest tip de afirmatie ar putea fi similar cu ceva de genul:
“stiu ca daca aduc in discutie chestia asta, daca amintesc sau vorbesc despre asta, partenerul meu va spune chestia cealalta si apoi o vom lua de la capat.”
Prin urmare, concluzia la care se ajunge este ca a comunica este inutil. Cu exceptia conversatiilor banale cum ar fi cea despre vreme, sau despre “ce au mai facut ceilalti” sau despre ce este de mancare sau despre cheltuieli, etc. In fine, ai prins ideea si stii foarte bine ce inseamna conversatii banale.
In felul acesta, din pacate, ambii parteneri, pun oala sub presiune a sentimentelor, care fierbe la foc mic, inapoi pe arzatorul cel mare si, bineinteles, ca momentul in care aceasta da in clocot si se revarsa este din ce in ce mai apropiat si va fi unul complet neprevazut.
Evitarea intr-o relatie este o reflexie a ranii aparute intr-o perioada anterioara, iar cuplul nu face altceva decat sa prelungeasca perioada exprimarii libere a sentimentelor, amanand pana la refuz acea conversatie necesara, care ajunge sa se transforme intr-o reala cearta atunci cand devine imposibil de evitat. Aceasta discutie, care ar fi putut sa fie una armonioasa si echilibrata daca ar fi fost facuta la timpul potrivit, impinge partenerii sa exprime intr-un mod dureros sentimentele, punand intr-o forma jignitoare, umilitoare sau ofensatoare cuvintele in propozitii, scotand emotiile intr-un mod distructiv la suprafata.
In cazul in care, observandu-ti propria relatie, prezenta sau trecuta (in cazul in care momentan nu ai partener), descoperi ca acesta este modul in care se manifesta rana ta in relatii, te indemn sa mai arunci o privire de reamintire asupra formularilor limitelor notate in exercitiul despre “Parteneriate ranite” si sa iti pui o singura intrebare la care vreau sa notezi raspunsurile care iti apar in functie de problemele pe care ai dori sa le dezbati.
Cum ti-ai putea exprima sentimentele profunde intr-o maniera iubitoare?”
Pentru a te ajuta sa iti conturezi cateva alternative benefice, iata cateva exemple:
· Am ceva sa iti impartasesc si imi este foarte greu sa o fac
· Te iubesc si exista ceva ce trebuie sa afli la care m-am tot gandit
· Vreau sa te anunt ceva care mi-a stat pe cap. Este un moment potrivit acum?
Un asemenea mod de formulare introductiva, pregateste, intr-un mod calm, interlocutorul ca urmeaza sa i se comunice ceva important si in acelasi timp transmite si consideratia pe care o ai fata de el aratand ca esti prevazator cu modul in care il abordezi.
Acest mod de a comunica este complet diferit pentru multe dintre cupluri si poate sa para foarte bizar la inceput, dar, la fel ca orice alta abilitate noua pe care cautam sa o deprinzi prin aceste exercitii, prin repetare, va deveni ceva natural si firesc.
Ai putea, daca ai reticente in a folosi aceasta noua abordare, sa te gandesti la ce ai avea de pierdut in cazul in care o faci. In definitiv, mai mult ca sigur, oricum ai incerca sa vorbesti cu partenerul tau, nu functioneaza, asa ca, din nou, ce ai avea de pierdut daca incerci si altfel?
Cred ca raspunsul este unul singur: nimic.
Exista chiar o foarte mare probabilitate sa castigi insa ceva. Sa deschizi un nou drum pentru relatia voastra.
Pierderea unui lucru familiar si plangerea, “jelirea”, acestuia
Parcurgerea acestei calatorii terapeutice de vindecare a copilului interior, iti dezvolta, automat, capacitatea de a observa toate relatiile tale, pe langa toate celelalte aspecte disfunctionale ale vietii, care devin din ce in ce mai clare, iar pe primul loc va fi ocupat de relatia de cuplu. Vei incepe sa percepi si sa observi pentru prima data, poate, acele comportamente care sunt, si au fost dintotdeauna, ostentativ de nesanatoase in dinamica relatiei tale intime, inclusiv toate acele comentarii sarcastice sau injositoare venite din partea partenerului tau, culiminand cu acele abuzuri fatise pe care pana acum le considerai normale sau le treceai cu vederea crezand ca asa vei face problema sa dispara sau ca altfel nu se poate.
Procesul de vindecare al copilului tau interior ranit te face sa te conectezi sau sa te reconectezi cu toate sentimentele tale profunde pe care le-ai ascuns atata timp, pe care le-ai maturat sub presul negarii in toti acesti ani, iar in acest fel, chiar daca este unul dureros, realitatea realitiei va iesi complet la lumina.
Durerea acestei revelatii vine din faptul ca, in tot acest timp, copilul tau ratacit a trait intr-o amagire autoindusa prin credinta ca relatia este ceea ce isi doreste el sa fie, iar acum si-a facut aparitia dezamagirea. Acum i se reveleaza ca in realitate, aceasta relatie nu era sub nici o forma asa cum isi dorea el, din contra, retraieste sub o alta forma, relatia traumatizanta avut cu acel parinte cu care, in copilarie, a avut relatia cea mai disfunctionala dintre toate.
Momentul acesta revelator este foarte dificil pentru majoritatea persoanelor. Realitatea emotionala a relatiei de cuplu este extrem de socant pentru toti cei cu care am interactionat si am avut bucuria increderii lor in a ma alege ca si terapeut, ca si ghid in calatoria lor de vindecare.
Evident ca relatia lor a fost asa mereu, nu s-a schimbat din cauza terapiei facute, doar ca, sesiunile de terapie si lucrul cu ei insisi i-a ajutat sa se vindece indeajuns de mult incat sa isi revendice puterea personala si sa priveasca intreaga situatie direct in fata. Fara ocolisuri. Fara “poate ca” sau “dar daca”. Fara ezitari si frici.
Trezirea la realitatea inconjuratoare personala si asimilarea ei, atrag dupa sine inceperea unei perioade de “jelire”. Este acea nevoie umana care se face simtita si cere sa fie lasata sa se manifeste de a plange pierderea suferita. Pierderea vechiului sine. Pierderea fostei identitati. Pierderea, poate, chiar a relatiei in sine. Pierderea sperantei. Pierderea iluziilor si viselor create pe baza acelei amagiri. Pierderea timpului pe care l-au petrecut pierduti in hatisurile necunoasterii. Pierderea povestii pe care si-au spus-o atata timp si care, acum, in trezire, constientizeaza ca nu se vor mai intampla.
Experienta aceasta a etapei de “doliu” sau “jelire” a fost prezentata de psihanalista Elisabeth Kubler-Ross in celebra carte On Death and Dying. Ea a impartit aceasta experienta in cinci etape ale durerii si pierderii astfel:
Pasul 1 – negarea: Nu pot sa cred ca se intampla asta
Pasul 2 – furia: “Sunt extrem de furios ca se intampla asta”
Pasul 3 – negocierea: “Daca as face asta, lucrul asta s-ar imbunatati” sau “Daca dau asta, voi primi aceasta schimbare”
Pasul 4 – depresia: “Sunt extrem de trist ca se intampla asta”
Pasul 5 – acceptarea: Incep sa inteleg ca asta s-a intamplat cu adevarat si invat sa accept aceasta noua realitate.
Experienta pierderii poate sa implice o oscilatie a persoanei intre etapele pangerii, in functie de fiecare individ in parte, pana cand toate sentimentele complicate ce sunt asociate unei pierderi sunt procesate, prelucrate si eliberate.
Uneori se poate sa se sara de la o etapa la alta chiar pe parcursul unei singure zile, dand impresia ca s-a terminat, doar ca a doua zi sa se reia intregul proces. Pana cand adevarata acceptare se instaleaza si golurile ramase in urma pierderii incep sa fie umplute cu sentimente sanatoase, vindecate, si cu noi perspective de viata benefice.
Perioade de durere si pierdere sunt firesti in ciclul de viata a unui parteneriat, in special pentru acele relatii de lunga durata. Incepand sa intelegi mai multe despe tine si incepi sa constientizezi ca relatia pe care o ai nu mai are cum sa functioneze in modul in care a facut-o pana acum, inseamna clar ca este momentul sa te conectezi cu sentimentele tale si sa lasi vocea ta sa se faca auzita.
Genul acesta de situatie cere sa incepi sa inveti sa deschizi comunicarea cu partenerul tau, facand primul pas in stabilirea limitelor sanatoase in fata lui.
Exercitiu pentru jelirea si formularile limitelor
Ai la dispozitie o lista de formulari ale limitelor pe care ti se cere sa bifezi care sunt acelea pe care ti-ar placea sa ai capacitatea sa le rostesti.
· Sunt confuz/a in privinta motivului pentru care nu imi mai impartasesti ce faci si ce te intereseaza
· Ma simt iritat/a ca vorbesti la telefon chiar si cand stam unul langa celalalt
· Ma simt singur/a si izolat/a cand nu ma bagi in seama sau cand nu ma intrebi ce mai fac (nu ca activitate ci ca suflet)
· Te iubesc si iti sunt devotat/a, dar imi e dor de intimitatea noastra
· Ma simt ranit/a cand faci comentarii sarcastice despre lucruri care ma intereseaza si pe care le savurez
· Ma simt furios cand iti cer iarasi si iarasi sa ma ajuti (cu copiii, cu activitatile casnice, cu activitatile personale, etc), dar nu o faci, desi spui ca o vei face
· Ma simt frustrat/a cand discutam si tu imi spui ca o sa ne aplecam asupra problemelor noastre, dar apoi nu iti faci niciodata timp pentru asta si gasesti mereu scuze care ma fac sa ma indepartez
Exista printre aceste formulari vreuna care sa reflecte sentimentul de pierdere pe care l-ai trait?
Noteaza-le pe acelea pe care ai vrea sa le practici in propria relatie si incepe prin a le rosti in privat, ca si cum ai vorbi singur, pentru a te putea astfel obisnui sa le folosesti si sa te obisnuiesti sa iti spui clar si raspicat punctul de vedere.
Toate aceste emotii profunde, implicit cea de pierdere, au nevoie sa fie onorate si exprimate, doar asa putand sa le eliberezi si sa treci mai departe peste ele fara un bagaj emotional impovarator.
Este complet nerecomandat sa iei o decizie definitiva despre ce vei face in continuare, care ar fi urmatorii tai pasi, pana nu elucidezi ce simti cu adevarat in privinta situatiei tale, dar dintr-un punct in care esti echilibrat emotional.
Nu iti recomand sa te lasi influentat de sentimente ambigue sau intense care oscileaza de la un moment la altul si iti mentin mintea intr-o stare de incetosare. Daca totul este simtit ca un haos, ca o furtuna cu rafale de vant care vin, pleaca, se intensifica, se diminueaza, mai dispar complet, te sfatuiesc sa astepti. Aceste decizii sunt unele foarte importante. Sunt decizii de viata.
Da-i timpului timp cum mai spun uneori. Fa-ti acest dar nepretuit. Ai rabdare cu tine si emotiile tale. Ai rabdare cu vindecarea ta si stabilirea perspectivei inainte de a lua o decizie definitiva asupra noii tale aventuri.
Esti deja de ceva timp in aceasta calatorie si nu este necesar sa te grabesti cu vreo actiune sau sa tragi vreo concluzie. Fii bland cu tine si mai ai rabdare un pic. Lasa lucrurile sa se aseze. Lasa noile instrumente de raspuns emotional functional sa isi intre in drepturi. Lasa noua perspectiva sa se instaleze si da-ti timp in utilizarea ei. Foloseste cu incredere toate instrumentele pe care le-ai dezvoltat in toate exercitiile parcurse pana acum. Creaza-ti, stabileste si exprima limite sanatoase. Pune-le in aplicare in relatia ta si in celelalte relatii.
Observa ce se intampla, ce se schimba, daca se schimba ceva, cum se schimba si daca ai mai putea adauga, treptat treptat, noi si noi instrumente care sa te conduca totusi la rezultatul fericit imaginat.
S-ar putea sa te surprinda si pana la urma, cu doar un gram in plus de rabdare, cu si pentru tine, visul acela de la inceput, sa devina realitate. Poate una chiar mai frumoasa decat ai indraznit sa visezi la inceput.
Aici se incheie capitolul nostru de astazi. A fost unul extrem de dificil de parcurs si destul de zdruncinator. Ai primit multe informatii. Extrem de multe. Acum este momentul sa te relaxezi, sa iei poate o cana cu ceai sau ciocolata calda sa iti mangaie sufletul de copil ranit si sa spele, imaginativ, constientizarile dureroase pe care le-ai avut si sa iti oferi cea mai puternica imbratisare de pana acum. Spune-ti “Te iubesc!”, in oglinda, privindu-te in ochi. Spune-ti asta repetat pana simti in fiecare celula din corpul tau ca parca prin acele cuvinte iti spune intregul univers “Te iubesc!”. Repeta pana simti ca si cum ti-ar spune Dumnezeu, Tatal nostru insusi, ca Te iubeste!
Crede-ma! O face in fiecare secunda din viata ta si a facut-o dintotdeauna! Indiferent de ce crezi tu ca ai facut si consideri ca L-ai suparat si de aceea te pedepseste. Nu exista asa ceva! Esti iubit, esti dorit, esti apreciat si esti foarte valoros! Dovada este insasi existenta ta. Acum doar iti reamintesti asta.
Deci spune-ti “Te iubesc!”, si nu inceta sa ti-o spui niciodata, tu tie insuti. Chiar daca altcineva nu o face, momentan. Fa-o tu si reaminteste-ti ca Te iubesti si prin iubirea pentru tine ii iubesti si pe ceilalti.
Asa ca,
Fiti Iubire!
*Gloria in Excelsis Deo!*