Rușinea – rana invizibilă care ne fură bucuria de a trăi

Rusinea – rana invizibila care ne fura bucuria de a trai

Rusinea este un subiect extrem de amplu, iar dezbaterea lui ar putea sa se intinda cu usurinta pe cateva sute de pagini, dar nu vom face asta.

Am decis, insa, ca ar fi potrivit, pentru a aduce mai multa claritate asupra temei si a capata o forma mai ampla de intelegere a acestei emotii pe care am etichetat-o cu numele de Rusine, sa introduc la inceputul acestui capitol, inaintea exercitiului propriu-zis propus pentru a ajuta la eliberarea structurilor mentale de acest factor de influenta distructiva prezent in tabloul de control al psihicului tau, o scurta prezentare impartita in patru parti a diferitelor perspective disponibile spre studiere la ora actuala.

· Partea I – Introducere, ce este rusinea, diferenta dintre rusine si vinovatie, cum se formeaza in copilarie, psihologia dezvoltarii si trauma relationala.

• Partea a II-a – Mesajele care creeaza rusinea toxica, impactul asupra creierului si sistemului nervos, mecanismele de adaptare si strategiile de supravietuire.
• Partea a III-a – Efectele asupra vietii adulte, relatiilor, iubirii, banilor, succesului, sanatatii si identitatii; integrarea cercetarilor lui Brené Brown, Gabor Maté, John Bradshaw, Daniel Siegel, Allan Schore si teoria polivagala.
• Partea a IV-a – Perspectiva spirituala, Scara Constiintei a lui David R. Hawkins (cu mentiunea clara ca reprezinta un model spiritual si nu unul validat stiintific), procesul de vindecare si concluzia cu invitatia catre programul tau de Vindecare a Copilului Interior si sedintele de terapie.

Partea I – Cum se naste rusinea si de ce devine una dintre cele mai profunde rani ale copilului interior

Exista emotii pe care le putem recunoaste cu usurinta. Stim cand suntem tristi, furiosi sau speriati. Insa exista o emotie care actioneaza in tacere, ascunsa adanc in suflet, modeland intreaga noastra viata fara ca macar sa fim constienti de existenta ei. Aceasta emotie este rusinea.

Multi oameni ajung la sesiunile de terapie spunand:

• „Nu ma simt suficient de bun.”
• „Imi este teama sa fiu vazut cu adevarat.”
• „Oricat as realiza, parca nu merit.”
• „Simt ca este ceva in neregula cu mine.”
• „Imi este frica sa nu fiu respins.”

La suprafata par probleme de incredere in sine, anxietate, perfectionism sau dificultati in relatii. Insa, privind mai profund, de foarte multe ori radacina tuturor acestor dificultati este aceeasi: rusinea. Acea amprenta extrem de toxica a evenimentelor vietii noastre experimentate in copilaria timpurie.

Rusinea este una dintre cele mai dureroase experiente emotionale pe care le poate trai o fiinta umana. Ea nu raneste doar emotiile, ci insasi identitatea persoanei. Nu spune „ai facut ceva gresit”, ci transmite mesajul devastator:

*„Tu esti gresit.”*

Iar atunci cand un copil incepe sa creada acest lucru despre sine, intreaga lui dezvoltare emotionala, psihologica si spirituala este influentata.

Ce este rusinea?

Din punct de vedere psihologic, rusinea este o emotie sociala complexa care apare atunci cand persoana percepe ca intreaga ei valoare este pusa sub semnul intrebarii.

Ea apare in momentul in care simtim ca nu suntem suficient de buni, suficient de valorosi sau suficient de demni de iubire si acceptare.

Rusinea nu priveste comportamentul nostru.Ea priveste identitatea noastra.

Acesta este motivul pentru care este atat de greu de suportat.

Atunci cand un copil experimenteaza rusinea in mod repetat, el nu mai vede o diferenta intre ceea ce face si ceea ce este. In mintea lui apare o concluzie simpla:

„Daca mama sau tata ma privesc astfel, inseamna ca acesta este adevarul despre mine.”

Copilul nu are inca maturitatea neurologica necesara pentru a spune:

"Poate parintele meu este stresat." sau "Poate nu are resurse emotionale." sau "Poate reactioneaza din propriile rani."

Creierul copilului ajunge inevitabil la concluzia:

„Problema sunt eu.”

Aceasta este nasterea rusinii.

Rusine sau vinovatie? O diferenta care schimba totul

Foarte multe persoane confunda rusinea cu vinovatia. In realitate insa, ele sunt doua experiente psihologice complet diferite.

Vinovatia spune:

„Am facut ceva gresit.”

Este orientata spre comportament. Persoana poate invata, poate repara, isi poate cere iertare si poate merge mai departe. Vinovatia sanatoasa are chiar un rol adaptativ. Ea ne ajuta sa devenim oameni mai responsabili si mai constienti.

Rusinea spune:

„Eu sunt gresit.”

Nu mai exista separare intre comportament si identitate. Persoana nu mai crede ca a facut o greseala.

Crede ca ea este greseala.

Acesta este motivul pentru care rusinea produce atat de multa suferinta. Ea ataca direct imaginea de sine.

Dar ce este umilinta?

In limbajul comun, rusinea si umilinta sunt deseori folosite ca sinonime, insa psihologia le diferentiaza.

Umilinta este experienta prin care cineva este degradat, ridiculizat sau dispretuit de o alta persoana.

Reprezinta un eveniment.

Rusinea este ceea ce ramane in interior dupa acel eveniment.

Putem spune ca umilinta este rana, iar Rusinea este cicatricea emotionala care continua sa doara ani sau chiar decenii intregi.

De ce este copilaria perioada in care apare rusinea?

Creierul copilului nu se dezvolta izolat. El se dezvolta in relatie. Primele relatii devin literalmente arhitectii creierului. Neurostiinta moderna a demonstrat ca experientele emotionale repetate modeleaza conexiunile neuronale.

Allan Schore, Daniel Siegel si numerosi cercetatori ai dezvoltarii timpurii arata ca sistemul nervos al copilului se organizeaza in functie de calitatea relatiei cu figura de atasament.

Cu alte cuvinte:

Copilul nu invata cine este privind in oglinda. El invata cine este privind in ochii parintilor. Sau in oglinda pe care o reprezinta parintii.

Daca in acei ochi vede iubire, acceptare si siguranta, sistemul lui nervos invata:

"Eu sunt in siguranta."

"Sunt important."

"Merit iubire."

"Chiar daca gresesc, tot sunt valoros."

Dar daca vede frecvent critica, ironie, dispret, respingere sau comparatii, incepe sa creada exact opusul.

Cum se formeaza rusinea toxica sau cronica?

Rusinea insa nu apare dupa o singura experienta. Ea este construita prin sute sau mii de micro-experiente repetate.

Exemple de astfel de micro-evenimente sunt reprezentate si de afirmatii auzite din partea parintilor sau apartinatorilor sau adultilor prezenti in mediul inconjurator in care copilul creste si se dezvolta.

De exemplu:

• „E rusine sa plangi!”
• „Numai copiii prosti fac asta.”
• „Uita-te la sora ta ce cuminte este.”
• „Din cauza ta ne faci de ras.”
• „Nu esti bun de nimic.”
• „De ce nu poti fi si tu ca ceilalti?”
• „Nu meriti.”
• „M-ai dezamagit.”

La inceput copilul sufera. Apoi incepe sa creada. In cele din urma, aceste mesaje devin propria lui voce interioara.

Adultul care se critica permanent aproape niciodata nu vorbeste cu propria voce. El vorbeste cu vocile adultilor care l-au crescut.

Trauma relationala – cand durerea vine chiar de la cei care ar trebui sa ofere siguranta

Una dintre cele mai dificile forme de trauma este trauma relationala. Ea nu apare in urma unui accident si nici intr-un singur moment dramatic.

Ea se dezvolta lent, zi dupa zi.

Copilul are o nevoie biologica fundamentala de atasament. Pentru el, supravietuirea depinde de relatia cu parintii sau ingrijitorii. Din acest motiv, atunci cand este criticat, respins sau facut sa se simta „defect”, el nu isi poate permite sa creada ca parintele greseste.

Ar fi prea amenintator din punct de vedere biologic chiar pentru intregul sau sistem nervos. Ar insemna o afirmatie egala cu „Cei care se presupune ca ar trebui sa imi garanteze supravietuirea sunt ei insisi incapabili de a supravietui. Nu cunosc resursele si instrumentele care sa garanteze supravietuirea.” Si cum copilul se afla abia la inceput de drum, si clar nu are cunostintele necesare sa se poate ingriji singur, nu-i ramane altceva de facut decat sa se adapteze prin acceptarea ca si „program” de functionare a conceptelor ce ii sunt astfel insuflate si sa le integreze in propriul sau sistem nervos ca si „software” de baza.

Astfel, singura explicatie pe care o poate accepta este o deductie logica facuta de la nivelul de cunoastere pe care il are la momentul respectiv:

„Daca persoana de care depind imi transmite ca nu sunt suficient de bun, atunci inseamna ca asa sunt.”

Aceasta este una dintre cele mai dureroase concluzii pe care le poate adopta un copil si reprezinta inceputul unei identitati construite pe rusine.

Trauma relationala nu inseamna doar abuz fizic sau verbal. Ea poate aparea si prin lipsa de conectare emotionala: un parinte rece, indisponibil afectiv, excesiv de critic sau preocupat constant de performanta poate transmite copilului mesajul ca valoarea lui depinde de ceea ce face, nu de ceea ce este.

In timp, copilul invata sa isi ascunda emotiile, nevoile si vulnerabilitatea pentru a pastra legatura cu cei de care depinde. Astfel, incepe sa se indeparteze de sine pentru a nu pierde iubirea celorlalti.

Partea a II-a – Cum rusinea modeleaza creierul, sistemul nervos si intreaga viata a adultului

Daca in prima parte am inteles ce este rusinea si de ce reprezinta una dintre cele mai profunde rani emotionale ale copilului, in aceasta etapa vom explora modul in care ea ajunge sa se imprime in sistemul nervos si sa modeleze felul in care omul gandeste, simte, iubeste si traieste.

Rusinea toxica nu este doar o emotie trecatoare. Ea devine un filtru prin care persoana isi interpreteaza intreaga existenta. Cu timpul, nu mai este doar ceva ce simte din cand in cand, ci devine o identitate.

Persoana nu mai spune:

„Ma simt rusinat.”

Ci ajunge sa creada:

„Eu sunt defect.”

Aceasta convingere profunda se formeaza in primii ani de viata si poate influenta fiecare decizie pe care omul o va lua pana la maturitate.

Atasamentul – prima oglinda in care copilul isi descopera propria valoare

Una dintre cele mai importante contributii ale psihologiei moderne este teoria atasamentului, dezvoltata de John Bowlby si aprofundata ulterior de Mary Ainsworth si numerosi cercetatori contemporani.

Atasamentul reprezinta legatura emotionala dintre copil si figura sa principala de ingrijire. Pentru copil, aceasta relatie nu este doar o sursa de afectiune, ci o conditie esentiala pentru supravietuire. Creierul sau este construit sa caute permanent apropierea si reglarea emotionala oferita de adult.

In primii ani de viata, copilul nu are capacitatea neurologica de a-si regla singur emotiile. Cand se sperie, plange sau se simte coplesit, sistemul sau nervos are nevoie de un adult calm si disponibil care sa il ajute sa revina la echilibru. Acest proces poarta numele de co-reglare.

Atunci cand parintele raspunde cu blandete si acceptare, copilul invata ca emotiile sale sunt normale si ca lumea este un loc sigur. In schimb, atunci cand reactia adultului este critica, rusinanta sau respingatoare, copilul incepe sa asocieze exprimarea autentica a emotiilor cu pericolul.

In loc sa invete:

„Emotiile mele sunt firesti.”

invata:

„Ce simt eu este gresit.”

Cum se dezvolta creierul sub influenta rusinii?

Creierul copilului nu este complet format la nastere. El se dezvolta in functie de experientele repetate pe care le traieste.

· Experientele de siguranta creeaza si consolideaza prin repetare circuitele implicate in reglarea emotionala, empatie si incredere.

· Experientele repetate de critica, umilinta si respingere creeaza si intaresc insa circuitele implicate in detectarea pericolului.

Din punct de vedere neurobiologic, sistemul nervos incepe sa functioneze ca si cum amenintarea ar fi permanent prezenta. Devine un copil hipervigilent.

Amygdala, structura cerebrala responsabila de detectarea pericolului, devine hiperreactiva. In acelasi timp, dezvoltarea optima a cortexului prefrontal – zona implicata in autoreglare, reflectie si luarea deciziilor – poate fi afectata de stresul toxic prelungit.

Rezultatul este un adult care reactioneaza disproportionat la critica, respingere sau conflict, nu pentru ca este „prea sensibil”, ci pentru ca sistemul sau nervos a fost antrenat inca din copilarie sa perceapa aceste situatii ca amenintari existentiale.

Din perspectiva teoriei polivagale, formulata de Stephen Porges, sistemul nervos autonom raspunde constant la intrebarea: „Sunt in siguranta?”. Daca experientele timpurii au fost dominate de rusine si respingere, corpul poate ramane intr-o stare cronica de hipervigilenta, lupta, fuga sau chiar blocaj si retragere.

Mesajele care creeaza rusinea toxica

Rareori un copil dezvolta rusine toxica dintr-un singur eveniment.

Cel mai adesea, aceasta se construieste prin repetarea unor mesaje aparent „educative”, dar care ataca identitatea copilului.

De exemplu in familie

Dupa dum spuneam mai sus, rusinea apare atunci cand comportamentul este confundat cu valoarea persoanei.

Exemple frecvente de afirmatii in acest sens sunt:

• „Esti imposibil.”
• „Nu faci nimic cum trebuie.”
• „Numai tu puteai sa gresesti.”
• „Ne faci de ras.”
• „Esti prea sensibil.”
• „Nu mai plange, ca nu ai de ce.”
• „Nu meriti.”
• „Nu esti in stare.”
• „Esti lenes.”
• „Esti obraznic.”
• „Esti prost.”

Observam ca multe dintre aceste afirmatii nu descriu un comportament, ci definesc identitatea copilului.

In loc sa auda:

„Ai facut o greseala.”

copilul aude:

„Tu esti gresit.”

Apoi in scoala

Mediul educational poate deveni, fara intentie bineinteles, de cele mai multe ori, un spatiu care amplifica rusinea.

Compararea constanta intre elevi, expunerea publica a greselilor, ironizarea raspunsurilor sau accentul exclusiv pe performanta transmit mesajul ca valoarea personala depinde de rezultate.

Copilul incepe sa creada:

„Daca nu sunt cel mai bun, nu valorez nimic.”

Mai tarziu, aceasta convingere se transforma in perfectionism si frica permanenta de esec.

Apoi in societate

Mesajele culturale intaresc adesea rusinea:

• trebuie sa fii mereu puternic;
• trebuie sa fii frumos;
• trebuie sa ai succes;
• trebuie sa fii productiv;
• trebuie sa fii perfect.

Retelele sociale amplifica acest fenomen prin comparatie constanta. Oamenii isi expun cele mai frumoase momente, iar persoana care poarta deja rusinea copilariei vede in fiecare imagine o confirmare ca „ceilalti sunt suficient de buni (perfecti), doar eu nu”.

Cum percepe copilul rusinea?

Adultul poate spune:

„Mama era stresata.”

„Profesorul avea o zi proasta.”

„Tata nu stia altfel.”

Copilul insa nu poate spune asemenea lucruri. Nici lui insusi, si cu atat mai putin celorlalti.

Creierul sau este egocentric din punct de vedere al dezvoltarii. El interpreteaza lumea prin raportare la sine.

De aceea, concluzia aproape inevitabila este:

• Eu sunt problema.
• Eu nu merit iubire.
• Eu nu sunt suficient.
• Ceva este defect in mine.

Aceste concluzii devin ceea ce psihologia numeste scheme cognitive profunde – credinte de baza despre sine si despre lume, care vor influenta interpretarea si trairea experientelor viitoare.

Cum devine rusinea o trauma complexa?

Trauma nu este definita doar de ceea ce ni s-a intamplat, ci si de ceea ce sistemul nostru nervos nu a avut capacitatea sa proceseze si sa integreze.

Atunci cand rusinea este repetata ani la rand, ea nu mai reprezinta doar o emotie, ci un mod de functionare. Devine ceva familiar, si, desi pare absurd, chiar ceva pe care, prin cunoastere, intregul sistem nervos, creier, corp, etc in considera „confortabil”. Un fel de „chiar daca e naspa, si aduce durere, dar macar pe asta il cunosc”.

Copilul incepe sa isi ascunda autenticitatea pentru a ramane conectat cu cei de care depinde. Invata ca anumite emotii, nevoi sau parti ale personalitatii sale nu sunt acceptabile.

Astfel, isi construieste un „sine adaptat” – o versiune a propriei persoane menita sa obtina iubire prin tot ceea ce face, aprobare si siguranta. Insa acest sine adaptat vine cu un cost enorm: pierderea contactului cu sinele autentic.

In timp, aceasta adaptare poate deveni ceea ce literatura de specialitate descrie drept trauma complexa sau „drama”– efectul cumulativ al experientelor repetate de lipsa de siguranta, respingere si invalidare in relatiile apropiate.

Strategiile de supravietuire ale adultului

Copilul nu poate elimina sursa rusinii. In schimb, dezvolta strategii pentru a reduce durerea.

Aceste strategii il ajuta sa supravietuiasca in copilarie, dar il pot limita profund la maturitate, si pentru limpezire, va prezint in continuare care sunt aceste strategii, sau mecanisme de aparare si de functionare.

1. Perfectionismul

Perfectionistul nu cauta excelenta.

El cauta protectie.

Convingerea inconstienta este:

„Daca voi fi perfect, nimeni nu ma va putea respinge.”

Din pacate, perfectiunea este imposibila, iar orice greseala reactiveaza rusinea.

2. People pleasing

Persoana spune permanent „da”, isi sacrifica propriile nevoi si evita conflictul.

Nu pentru ca este neaparat altruista, ci pentru ca asocierea dintre dezacord si pierderea iubirii este foarte puternica.

Mesajul interior este:

„Daca ii multumesc pe toti, voi fi in siguranta.”

3. Controlul excesiv

Unii adulti incearca sa controleze fiecare detaliu al vietii.

Controlul devine antidotul impotriva haosului emotional trait in copilarie.

In spatele nevoii de control se afla adesea frica profunda de a retrai rusinea si neputinta.

4. Evitarea

Persoana evita provocarile, relatiile intime, expunerea publica sau oportunitatile profesionale.

Nu pentru ca nu este capabila, ci pentru ca fiecare posibil esec este trait ca o confirmare a credintei:

„Nu sunt suficient.”

5. Dependentele

Alcoolul, drogurile, mancarea, cumparaturile compulsive, pornografia, jocurile de noroc sau dependenta de munca pot functiona ca modalitati de a amorti durerea rusinii.

Problema nu este substanta sau comportamentul in sine, ci functia pe care o indeplineste: reglarea unei suferinte emotionale pe care persoana nu a invatat niciodata sa o gestioneze intr-un mod sanatos.

6. Narcisismul defensiv

Desi pare opusul rusinii, narcisismul defensiv poate reprezenta o incercare de a ascunde un nucleu profund de nevrednicie.

Imaginea grandioasa este folosita ca un scut impotriva sentimentului intolerabil de a fi „insuficient”.

Aceasta nu inseamna ca toate trasaturile narcisice provin din rusine, insa cercetarile si practica clinica arata ca rusinea poate juca un rol important in unele forme de functionare narcisica.

7. Autosabotajul

Pentru persoana dominata de rusine, succesul poate fi la fel de amenintator ca esecul. Daca, in adancul sufletului, crede ca nu merita, va gasi inconstient modalitati de a confirma aceasta credinta.

Va amana.

Va renunta.

Va evita.

Va distruge relatii sau oportunitati tocmai cand acestea incep sa infloreasca.

Nu din lipsa de dorinta, ci din nevoia inconstienta de a mentine coerenta dintre identitatea sa si experientele pe care le traieste.

Efectele rusinii asupra vietii adulte

Putine rani emotionale sunt atat de pervazive (termenul provine din lb. latina din cuvantul pervadere - a patrunde si inseamna ceva care se raspandeste, patrunde sau afecteaza totul in jur. Este un adjectiv folosit adesea in medicina si psihologie pentru a descrie lucruri care sunt omniprezente si domina toate aspectele unei stari sau situatii) precum rusinea. Ea nu ramane izolata intr-o zona a vietii, ci se infiltreaza in aproape toate domeniile existentei.

In relatii, rusinea face dificila intimitatea autentica. Persoana se teme ca, daca va fi vazuta cu adevarat, va fi respinsa. Astfel, fie poarta masti si incearca permanent sa fie pe placul celorlalti, fie se retrage si evita apropierea.

In plan profesional, poate conduce la perfectionism, procrastinare, sindromul impostorului, frica de a cere o promovare sau tendinta de a accepta mai putin decat merita.

La nivelul sanatatii, stresul cronic asociat rusinii mentine organismul intr-o stare de alerta. In timp, aceasta poate contribui la epuizare, anxietate, depresie si dificultati de reglare emotionala. Desi rusinea nu este cauza unica a acestor probleme, ea poate reprezenta un factor de vulnerabilitate important atunci cand persista ani la rand.

In plan spiritual, multi oameni descriu un sentiment profund de nevrednicie, dificultatea de a primi iubire, compasiune sau iertare si impresia ca trebuie sa „merite” acceptarea. Aceasta dimensiune va fi explorata in detaliu in partea urmatoare, unde vom aborda explicit perspectiva spirituala asupra rusinii si vom prezenta modelul Scarii Constiintei propus de David R. Hawkins, facand distinctia necesara intre aceasta perspectiva spirituala si cunoasterea validata stiintific.

Rusinea toxica nu este o sentinta pe viata. Ea este o adaptare la experiente timpurii dureroase, iar ceea ce a fost invatat in relatie poate fi, printr-un proces terapeutic sigur si constient, transformat si vindecat. Aceasta speranta sta la baza oricarui demers autentic de vindecare a copilului interior.

Partea a III-a – Cum rusinea ne modeleaza viata de adult si perspectiva spirituala asupra vindecarii

In primele doua parti ale acestui articol am explorat modul in care rusinea ia nastere in copilarie, felul in care influenteaza dezvoltarea creierului si a sistemului nervos si strategiile de supravietuire pe care copilul le dezvolta pentru a putea continua sa fie iubit si acceptat.

Acum vom merge si mai profund.

Vom vedea cum aceasta emotie, aparent invizibila, ajunge sa influenteze aproape fiecare domeniu al existentei unui om: relatiile, iubirea, succesul profesional, banii, sanatatea, identitatea si chiar relatia cu Dumnezeu sau cu Dimensiunea Spirituala.

Rusinea nu ramane niciodata doar o emotie.

Ea devine o lentila prin care omul priveste intreaga realitate.

Rusinea – identitatea ascunsa care conduce viata din umbra

Una dintre cele mai importante contributii ale cercetatoarei Brené Brown, care si-a dedicat intreaga cariera studiului vulnerabilitatii si rusinii, este observatia ca rusinea prospera in tacere.

Cu cat este mai ascunsa, cu atat devine mai puternica. Persoana nu vorbeste despre ea. Nu recunoaste ca se simte insuficienta. In schimb, incepe sa isi organizeze intreaga viata pentru a evita reaparitia acelui sentiment devastator. De aceea, foarte multe comportamente aparent fara legatura au aceeasi radacina.

Perfectionismul.

Nevoia de control.

Frica de respingere.

Teama de a vorbi in public.

Dificultatea de a primi complimente.

Nevoia obsesiva de validare.

Autosabotajul.

Toate acestea pot reprezenta incercari inconstiente de a evita contactul cu rusinea.

Brené Brown descrie rusinea drept convingerea profunda ca „exista ceva in neregula cu mine si, daca ceilalti vor descoperi cine sunt cu adevarat, nu voi mai fi demn de iubire si apartenenta.”

Aceasta convingere devine fundatia intregii identitati.

Cum afecteaza rusinea relatiile de iubire

Relatiile intime reprezinta locul in care rusinea devine cel mai vizibila. De ce? Pentru ca iubirea presupune vulnerabilitate, iar vulnerabilitatea activeaza exact rana pe care rusinea incearca sa o ascunda.

Adultul care poarta rusinea copilariei poate oscila intre doua extreme.

Prima este evitarea apropierii. Nu lasa pe nimeni suficient de aproape pentru a-i descoperi adevarata identitate.

A doua este dependenta emotionala. Persoana isi construieste intreaga valoare pe baza aprobarii partenerului.

In ambele situatii, relatia nu mai este traita din libertate. Ea este traita din frica.

Frica de abandon. Frica de respingere. Frica de a nu fi suficient.

Astfel, iubirea inceteaza sa mai fie un spatiu al intalnirii autentice si devine un teren pe care persoana incearca permanent sa demonstreze ca merita sa fie iubita.

De ce alegem parteneri care ne confirma rusinea?

Una dintre cele mai dificile realitati ale psihologiei este faptul ca oamenii tind sa recreeze inconstient mediul emotional cunoscut in copilarie.

Nu pentru ca isi doresc suferinta. Ci pentru ca sistemul nervos confunda familiarul cu siguranta.

John Bowlby, prin Teoria atasamentului, despre care am mai vorbit in capitolele anterioare din calatoria noastra de Vindecare a copilului interior, iar ulterior Daniel Siegel si Allan Schore au aratat ca experientele timpurii modeleaza ceea ce numim modele interne de functionare – reprezentari inconstiente despre sine, despre ceilalti si despre relatii.

Daca un copil a invatat ca iubirea vine impreuna cu critica, respingerea sau conditionarea, este posibil ca, la maturitate, sa perceapa aceste dinamici ca fiind „normale”.

Nu pentru ca sunt sanatoase, ci pentru ca sunt familiare.

Astfel, poate ajunge sa tolereze relatii in care este desconsiderat, controlat sau invalidat, confirmand fara sa isi dea seama credinta adanc inradacinata ca nu merita mai mult.

Rusinea si relatia cu banii

La prima vedere, banii nu par sa aiba legatura cu rusinea. In realitate insa, conexiunea este profunda.

Daca in copilarie omul a ajuns sa creada:

„Nu merit.”

„Nu sunt suficient.”

„Valoarea mea este mica.”

atunci aceeasi convingere poate influenta si relatia cu prosperitatea.

Persoana evita sa isi ceara valoarea. Munceste enorm si este platita putin. Se simte vinovata cand castiga bine. Cheltuie compulsiv pentru a compensa golul interior sau, dimpotriva, acumuleaza excesiv din frica permanenta ca nu va avea suficient.

Din perspectiva psihologica, problema nu este banul in sine, ci credintele profunde limitative despre propria valoare.

Atunci cand omul nu se simte valoros, ii este dificil sa creada ca merita sa primeasca din plin.

Rusinea si succesul profesional

Multi oameni cred ca lipsa succesului este determinata exclusiv de lipsa competentei. Realitatea este mult mai complexa.

Foarte multe persoane extrem de inteligente si bine pregatite se autosaboteaza tocmai in momentul in care apar oportunitatile.

Refuza promovari.

Nu isi lanseaza proiectele.

Nu isi cresc preturile.

Nu vorbesc despre munca lor.

Nu cer ceea ce merita.

Nu pentru ca nu pot, ci pentru ca succesul activeaza o intrebare inconstienta:

„Daca oamenii vor descoperi ca nu sunt suficient de bun?”

Acesta este unul dintre mecanismele care stau si la baza sindromului impostorului. In adancul sufletului, persoana nu crede ca valoarea ei este reala. Crede ca este doar o chestiune de timp pana cand ceilalti vor descoperi adevarul.

Gabor Maté – trauma nu este ceea ce ni s-a intamplat

Medicul si autorul Gabor Maté subliniaza o idee esentiala:

Trauma nu este doar ceea ce ni s-a intamplat, ci ceea ce s-a intamplat in interiorul nostru ca raspuns la ceea ce ni s-a intamplat.

In cazul rusinii, trauma nu consta doar in criticile primite, ci in concluzia pe care copilul a fost nevoit sa o traga despre propria valoare.

Pentru a pastra legatura cu parintele, copilul renunta la adevarul despre sine.

Isi reprima emotiile. Isi ascunde autenticitatea. Isi pierde spontaneitatea.

Invata sa fie ceea ce ceilalti au nevoie sa fie.

Gabor Maté descrie acest fenomen ca fiind conflictul dintre atasament si autenticitate.

Pentru copil, atasamentul este vital. Daca trebuie sa aleaga intre a fi el insusi si a pastra iubirea parintilor, va sacrifica autenticitatea. Iar aceasta alegere ii poate influenta intreaga viata.

Allan Schore si Daniel Siegel – rusinea traieste si in corp

Neurobiologia interpersonala arata ca relatiile modeleaza literalmente arhitectura creierului.

Allan Schore a evidentiat rolul relatiilor timpurii in dezvoltarea emisferei drepte, responsabila de reglarea emotionala si de procesarea experientelor afective.

Daniel Siegel descrie modul in care experientele repetate de conectare sau de respingere creeaza tipare neuronale stabile.

Cu alte cuvinte, relatiile nu influenteaza doar psihicul. Ele modeleaza si structura functionala a creierului. Astfel, adultul care traieste permanent sentimentul ca nu este suficient nu „exagereaza”. Sistemul lui nervos functioneaza exact asa cum a fost antrenat in copilarie. Acest lucru este important deoarece muta discutia de la judecata la intelegere.

Nu este vorba despre lipsa de vointa.

Este vorba despre adaptari profunde ale sistemului nervos la un mediu perceput candva ca nesigur.

Teoria polivagala – corpul nu uita rusinea

Stephen Porges, prin teoria polivagala, explica faptul ca sistemul nervos autonom monitorizeaza permanent mediul pentru a detecta semnale de siguranta sau de pericol.

Acest proces este in mare parte inconstient.

Persoana care a trait ani la rand rusine si respingere poate interpreta expresii neutre, taceri sau feedback obisnuit ca pe amenintari. Corpul reactioneaza inainte ca mintea sa inteleaga. Apare accelerarea pulsului. Incordarea musculara. Blocajul. Nevoia de a fugi. Sau, dimpotriva, inghetarea emotionala.

Din acest motiv, vindecarea rusinii nu poate avea loc doar prin schimbarea gandurilor.

Este necesara si reglarea sistemului nervos, astfel incat organismul sa invete din nou ca apropierea, vulnerabilitatea si autenticitatea pot fi traite in siguranta.

Efectele asupra sanatatii

Rusinea mentinuta ani sau decenii poate contribui la un nivel crescut de stres cronic.

Organismul ramane intr-o stare de alerta prelungita, iar aceasta activare repetata poate influenta somnul, digestia, reglarea hormonala si functionarea sistemului imunitar.

Este important de subliniat ca rusinea nu este cauza unica a bolilor si nu poate explica singura aparitia unei afectiuni. Totusi, cercetarile arata ca experientele adverse din copilarie si stresul toxic pot reprezenta factori de risc pentru numeroase probleme de sanatate fizica si psihica.

De aceea, abordarea terapeutica a rusinii urmareste nu doar schimbarea convingerilor, ci si restabilirea unui sentiment profund de siguranta in corp si in relatiile cu ceilalti.

Perspectiva spirituala asupra rusinii

Pana acum am analizat rusinea prin prisma psihologiei si a neurostiintei. In continuare vom aborda o perspectiva spirituala, care nu reprezinta un fapt demonstrat stiintific, ci un mod de intelegere prezent in numeroase traditii spirituale si de dezvoltare interioara.

Din aceasta perspectiva, rusinea este vazuta ca una dintre emotiile care creeaza cea mai profunda senzatie de separare.

Nu doar separare fata de ceilalti, ci si separare fata de propria esenta.

Copilul nu mai simte ca este suficient.

Adultul nu mai simte ca este vrednic.

Iar sufletul incepe sa creada ca iubirea trebuie castigata.

In aceasta stare, omul nu isi mai percepe valoarea ca fiind intrinseca.

Isi conditioneaza demnitatea de performanta, de aprobarea celorlalti, de imagine, de statut sau de succes.

In loc sa traiasca din convingerea:

„Sunt valoros pentru ca exist.”

ajunge sa creada:

„Voi avea valoare doar daca demonstrez permanent ca o merit.”

Aceasta schimbare subtila transforma intreaga existenta intr-o lupta continua pentru validare.

Inchiderea inimii

In multe traditii spirituale, inima simbolizeaza locul iubirii neconditionate, al compasiunii si al conectarii autentice.

Rusinea produce exact opusul. Omul incepe sa isi ascunda vulnerabilitatea. Isi construieste masti.

Isi ridica ziduri. Devine prudent chiar si in fata iubirii. Nu pentru ca nu isi doreste apropierea, ci pentru ca ii este teama ca, daca va fi vazut cu adevarat, nu va mai fi acceptat. Astfel, ceea ce trebuia sa il protejeze ajunge sa il izoleze.

Rusinea inchide inima inainte ca cineva sa o poata rani din nou.

Insa, odata cu durerea, blocheaza si capacitatea de a primi iubire, compasiune si apartenenta.

Pierderea conexiunii cu Divinul

Din perspectiva spirituala, una dintre cele mai profunde consecinte ale rusinii este sentimentul ca omul nu mai este demn de iubirea divina.

El proiecteaza asupra lui Dumnezeu aceeasi imagine pe care a construit-o despre parinti sau despre autoritate: o prezenta care judeca, conditioneaza si respinge.

In loc sa experimenteze Divinul ca pe o sursa de iubire neconditionata, il percepe prin filtrul propriilor rani.

Astfel, relatia spirituala poate deveni dominata de teama, vinovatie si nevrednicie, in loc sa fie o experienta de pace, incredere si apartenenta.

Vindecarea rusinii, in aceasta perspectiva, nu inseamna doar schimbarea unor convingeri despre sine, ci si redescoperirea unei relatii bazate pe iubire cu propria fiinta si cu Dimensiunea Divina.

Partea a IV-a – Vindecarea rusinii: perspectiva spirituala, Scara Constiintei a lui David R. Hawkins si drumul inapoi catre sine

Dupa ce am inteles cum se formeaza rusinea, cum modeleaza creierul si sistemul nervos din punct de vedere stiintific si cum ajunge sa influenteze aproape fiecare aspect al vietii adulte, apare intrebarea fireasca:

Poate fi vindecata?

Raspunsul este unul plin de speranta.

Da.

Dar nu prin negarea ei.

Nu prin afirmarea fortata ca „totul este bine”.

Nu prin incercarea de a deveni perfect.

Rusinea nu dispare atunci cand incercam sa fim altcineva.

Ea incepe sa se transforme atunci cand avem curajul sa fim vazuti exact asa cum suntem si sa descoperim ca, in ciuda vulnerabilitatii noastre, suntem in continuare demni de iubire.

Aceasta este esenta vindecarii.

Perspectiva spirituala asupra rusinii

Pana acum am explorat rusinea prin prisma psihologiei, neurobiologiei si cercetarilor despre trauma. In continuare vom aborda o perspectiva spirituala.

Numeroase traditii spirituale si autori din domeniul dezvoltarii interioare descriu rusinea ca fiind una dintre emotiile care creeaza cea mai profunda iluzie a separarii.

Separarea de ceilalti.

Separarea de propria inima.

Separarea de propria esenta.

Separarea de Dumnezeu sau de Constiinta Universala.

Din aceasta perspectiva, omul nu isi pierde valoarea. El doar uita ca o are. Rusinea devine un val care acopera adevarata natura a fiintei.

In loc sa se perceapa ca fiind expresia unica si irepetabila a vietii, omul incepe sa creada ca este nedemn, insuficient sau defect.

Astfel, intreaga energie este consumata incercand sa demonstreze o valoare pe care, in realitate, nu a pierdut-o niciodata.

David R. Hawkins si Scara Constiintei

Unul dintre autorii care au explorat aceasta perspectiva este psihiatrul si mentorul spiritual David R. Hawkins, pe care marturisesc cu bucurie ca il iubesc din toata inima, cunoscut pentru lucrarea sa Power vs. Force (Putere vs. Forta) si Letting Go si pentru modelul de identificare si categorisire a emotiilor si nivelului de vibratie al acestora numit Scara Constiintei.

Modelul sau este apreciat de multe persoane din domeniul dezvoltarii personale si spirituale ca o harta simbolica a transformarii interioare.

In cadrul acestei scari, dr. Hawkins, pozitioneaza rusinea la nivelul 20, cel mai scazut nivel al constiintei.

In interpretarea sa, rusinea este emotia care produce cea mai puternica senzatie de autoanulare si lipsa de valoare. Persoana traieste convingerea ca existenta ei este lipsita de sens si ca nu merita iubire, apartenenta sau chiar dreptul de a exista.

In aceasta stare, energia psihica este orientata spre ascundere, retragere si autoinvinovatire. Omul evita contactul autentic cu ceilalti deoarece se teme ca va fi respins daca va fi vazut asa cum este.

Din aceasta perspectiva spirituala, rusinea nu este doar o emotie dificila, ci o stare care limiteaza capacitatea persoanei de a experimenta iubirea, compasiunea, creativitatea si libertatea interioara.

Cum descria dr. David R. Hawkins rusinea

In interpretarea drlui. David Hawkins, persoana dominata de rusine traieste intr-o permanenta stare de contractare. Viata este perceputa prin filtrul lipsei. Corpul se inchide. Inima se protejeaza. Mintea cauta permanent dovezi ca nu este suficienta. Fiecare critica devine o confirmare. Fiecare esec pare dovada definitiva ca nu exista valoare personala.

In aceasta stare, omul nu mai poate vedea realitatea obiectiv.

El vede lumea prin rana sa.

Acest lucru rezoneaza, intr-o mare masura, cu observatiile psihologiei moderne privind influenta schemelor cognitive si a traumelor timpurii asupra modului in care interpretam experientele. Diferenta este ca psihologia explica aceste procese prin mecanisme cognitive, emotionale si neurobiologice, in timp ce dr. David Hawkins le descrie intr-un limbaj spiritual si energetic.

De la frica la iubire

Un mesaj central al lui Hawkins este ca evolutia constiintei presupune trecerea de la emotiile dominate de frica catre stari caracterizate de acceptare, iubire, pace si compasiune.

Indiferent daca privim aceasta idee ca pe o metafora spirituala sau ca pe un indemn practic, ea subliniaza un adevar important: atunci cand rusinea isi pierde puterea, omul incepe sa isi redescopere valoarea si libertatea de a trai autentic.

Cum poate fi vindecata rusinea?

Vindecarea rusinii nu inseamna stergerea trecutului, ci inseamna schimbarea relatiei pe care o avem cu trecutul si cu noi insine.

Procesul este gradual si implica atat mintea, cat si corpul, emotiile si relatiile. In acest sens acest proces ar putea fi impartit in 4 pasi. Din perspectiva mea, bineinteles.

1. Constientizarea rusinii

Primul pas este recunoasterea prezentei ei.

Multi oameni nu spun niciodata:

„Imi este rusine.”

Ei spun:

• „Nu sunt suficient.”
• „Nu merit.”
• „Trebuie sa fiu perfect.”
• „Nu pot gresi.”
• „Daca oamenii ma cunosc cu adevarat, ma vor respinge.”

Aceste afirmatii pot indica prezenta rusinii internalizate.

Constientizarea nu elimina imediat emotia, dar creeaza spatiul necesar pentru transformare.

2. Diferentierea identitatii de comportament

Unul dintre cele mai importante obiective terapeutice este reconstruirea convingerii fundamentale ca valoarea unei persoane nu depinde de performante, greseli sau aprobarea celorlalti.

Comportamentele pot fi schimbate.

Greselile pot fi reparate.

Dar existenta unei persoane nu isi pierde valoarea din cauza lor.

Aceasta diferentiere reprezinta unul dintre pilonii vindecarii rusinii.

3. Reglarea sistemului nervos

Rusinea nu este doar o poveste din minte.

Ea este si o experienta a corpului.

De aceea, interventiile care sustin reglarea sistemului nervos pot avea un rol important in procesul de vindecare.

In functie de persoana si de context, acestea pot include exercitii de respiratie, practici de constientizare corporala, mindfulness, miscare, relatii sigure si alte abordari recomandate de profesionisti in sanatate mintala.

Pe masura ce corpul invata ca prezentul este mai sigur decat trecutul, reactiile automate incep sa se diminueze.

4. Relatiile vindecatoare

Rusinea se formeaza in relatie.

Tot in relatie incepe si vindecarea ei.

O relatie terapeutica sigura, o prietenie autentica sau o comunitate in care omul este primit fara judecata pot deveni experiente corective profunde.

Creierul si sistemul nervos invata treptat ca apropierea nu mai este sinonima cu pericolul.

5. Autocompasiunea

Cercetarile din psihologie arata ca autocompasiunea este asociata cu o mai buna reglare emotionala si cu reducerea autocriticii.

A vorbi cu tine insuti cu aceeasi blandete pe care ai oferi-o unui copil sau unui prieten drag nu inseamna slabiciune.

Inseamna repararea unei relatii care a fost mult timp dominata de critica.

Practici de dezvoltare personala si spirituala

Pe langa interventiile validate psihologic, multe persoane gasesc sens si sprijin in practici de dezvoltare personala si spirituala. Acestea nu inlocuiesc terapia atunci cand exista traume sau dificultati psihologice importante, dar pot completa procesul de vindecare.

Printre ele se numara:

• meditatia si rugaciunea;
• jurnalul de reflectie si exprimare emotionala;
• practicile de recunostinta;
• exercitiile de iertare si compasiune;
• vizualizarile orientate spre reconectarea cu copilul interior;
• cultivarea relatiei cu propriile valori si cu sensul vietii.

Pentru unele persoane, astfel de practici faciliteaza reconectarea cu o experienta interioara de pace si apartenenta, in timp ce pentru altele rolul principal il joaca psihoterapia sau combinatia dintre cele doua.

Copilul interior si vindecarea rusinii

Din perspectiva psihologiei dezvoltarii, copilul interior poate fi inteles ca reprezentarea experientelor emotionale timpurii care continua sa influenteze reactiile si convingerile adultului.

Atunci cand copilul din interior a fost facut sa creada ca nu este suficient de bun, adultul va continua adesea sa caute in exterior confirmarea propriei valori.

Procesul de vindecare presupune sa ii oferim astazi acelui copil ceea ce nu a primit atunci:

· acceptare

· siguranta,

· validare,

· compasiune,

· iubire neconditionata.

Nu putem schimba trecutul. Dar putem schimba felul in care trecutul traieste in noi.

Concluzie

Rusinea este una dintre cele mai tacute si mai profunde rani pe care le poate purta un om. Ea nu se vede, asta este clar si nici nu lasa cicatrici pe piele, dar poate influenta fiecare relatie, fiecare alegere si fiecare vis pe care il avem.

Poate transforma iubirea in frica.

Succesul in autosabotaj.

Autenticitatea in masca.

Viata intr-o incercare nesfarsita de a demonstra ca meritam sa existam.

Si totusi, adevarul este altul.

Valoarea ta nu a fost niciodata pierduta.

Ea nu depinde de greselile tale.

Nu depinde de performantele tale.

Nu depinde de aprobarea nimanui.

Ea exista pentru simplul fapt ca existi.

Vindecarea incepe in momentul in care alegi sa privesti cu blandete acolo unde, poate, ai privit ani intregi doar cu critica.

In momentul in care incetezi sa mai lupti impotriva ta si incepi sa iti asculti povestea cu compasiune, faci primul pas spre libertate.

La acest intreg periplu prin multiple perspective asupra sentimentului de rusine si efectelor negative pe care le are prezenta acesteia in viata noastra, se cere sa adaugam si o latura pozitiva a acestuia.

Chiar daca pare contradictoriu, si aparent, credem ca poate exista doar intr-o varianta pozitiva sau una negativa, acesta este conceptul dualitatii.

In realitate insa, in orice exista ambele valente. Orice experienta negativa are in continutul ei si anumite beneficii pe care o persoana le culege pe langa aspectele dureroase.

In orice alb exista un dram de negru, cum in orice negru exista un dram de alb. Principul yin si yang reprezentat, dupa cum bine stii, prin acel cerc perfect impartita in doua laturi una alba si una neagra, dar in interiorul fiecarei laturi preponderent colorata intr-o anumita nuanta exista si un punct, sau un cerc mai mic, colorat in nuanta contrastanta.

Astfel, sentimentul de rusine pe care il percepem atunci cand facem ceva gresit, care aduce o forma de trauma sau suferinta unei alte persoane, face parte din latura naturala a vietii umane emotionale. In acest context, ea serveste multor scopuri utile bunei functionari in societatea umana, unei functionari armonioase si in colaborare, comuniune, cu tot ceea ce exista.

Pusa in contextul benefic, rusinea „sanatoasa”, sa o numim asa, ne ajuta sa revenim la drumul faptelor bune, cele pe care le consideram a fi corecte atunci cand mai ratacim in calatoria vietii noastre si ne abatem de la consideratie si respect ca baza a interactiunilor noastre zilnice.

Ceea ce putem face este sa observam si sa respectam rusinea, ca pe orice alt sentiment si emotie existente in biblioteca personala si colectiva de emotii, sa ne examinam singuri sentimentele, trairile si sa ne iertam pentru orice consideram ca am facut gresit si a generat aparitia acestui sentiment, pentru a putea merge mai departe in echilibru si pace cu noi insine si cu ceilalti.

In cazul in care devenim coplesiti de rusine si nu avem capacitatea sa ne iertam ca sa trecem peste ea, atunci ea devine toxica si realmente distructiva.

In aceste situatii, discernerea sinelui autentic poate sa devina aproape imposibila, nu doar dificila, intrucat rusine toxica devina din ce in ce mai zgomotoasa in interiorul nostru si acopera cu urletele ei vocea blanda si mangaietoare a iubirii.

De cele mai multe ori, am observat atat in lucrul cu propria persoana cat si cu alti clienti, de-a lungul timpului, aparitia unui fenomen straniu care se petrece dupa impartasirea unui secret considerat rusinos. Si anume, persoana respectiva se retrage si dispare de cele mai multe ori complet din viata celui caruia i-a impartasit secretul. Sentimentele care apar in acest context sunt cele de remuscare si perceptia asupra propriei persoane ca este supraexpusa, vulnerabila total. Fara nici o alta posibilitate de controlare a ceea ce „va urma” decat prin disparitie.

Am intalnit persoane extrem de puternice si stabile emotional in aparenta, care in momentul in care s-au trezit confruntati cu acest sentiment, cu acele convingeri aferente rusinii, au inceput sa tremure, s-au destabilizat instantaneu, au inceput sa transpire puternic sau aproape ca au lesinat.

Expunerea in fata unei persoane complet straine a unor evenimente si fapte pe care le savarsisera si pe care le considerau a fi rusinoase ii nelinistea atat de tare incat le zdruncina intregul sistem biologic.

Era contra instinctului de supravietuire care urla prin vocea interioara a rusinii diverse afirmatii de genul „ Nu spune asta! O sa spuna mai departe! O sa te faca de ras tuturor! O sa fii descoperit complet! O sa fii distrus! Fugi!”.

La propriu era contra naturii lor.

Aspectul de care se temeau nu eram eu, ci ei insisi. Nu vroiau sa recunoasca in gura mare, sa se auda spunand cu vocea adultului, ceea ce facusera sau ceea ce gandisera sau se gandisera sa faca, si care ii facea sa se simta atat de rusinati.

Nu vroiau sa arunce macar o scurta privire asupra faptei si mai ales asupra lor insisi in acea postura, cu atat mai putin sa il dezvaluie altcuiva.

Dar tocmai asta este avantajul maxim al lucrului cu un terapeut: vorbesti cu o persoana care nu te judeca si, mai mult de atat, respecta fara abatere confidentialitatea conversatiilor avute in cadrul unei sesiuni.

Atunci cand exista o alta persoana care sa iti asculte adevarul emotional, cu sinceritate, se produce o vindecare profunda aproape instantanee prin simplul gest de verbalizare a povestii. Practic se elibereaza o mare parte din povara carata atata timp in suflet.

Vorbind despre acele lucruri din viata ta de care nu esti chiar mandru le scoti la lumina, le dai voie sa iasa din bezna, sa fie vazute, si incepi sa construiesti o relatie cu acea parte a trecutului tau, care oricum ar fi exista.

Doar ca de data aceasta o faci dintr-o perspectiva noua. Rusinea nu mai este ignorata, negata, izolata, aruncata in intunericul cel mai profund al subconstientului tau, facandu-te sa tresari sau sa te panichezi in momentele cele mai neasteptate din viata. Sa te trezesti in mijlocul noptii, sarind din pat de frica sau transpirand mai ceva ca la sauna de panica unui scenariu inspaimantator creat de convingerile implementate in frageda ta pruncie.

Calatoria noastra de Vindecare a copilului interior iti ofera o multitudine ede exercitii pe care un terapeut care lucreaza directionat pe vindecarea copilului interior sau a traumei de atasament ti le-ar cere sa le efectuezi oricum.

Fac parte din acel proces de lucru cu sine pe care este mult mai usor sa il efectuezi in intimitatea spatiului in care te simti in siguranta, decat sa ataci direct si sa o faci in mod public oarecum, chiar daca acest public ar fi compus doar dintr-o singura persoana.

Practic toate aceste exercitii iti ofera bazele, curata primele straturi de praf asezate peste sufletul tau luminos, oferindu-ti un fundament solid pe care sa construiesti mai departe noua ta fiinta sanatos si armonios functioanala prin metodele pe care le vei simti cel mai potrivite cu tine.

Ofera-ti prin aceasta calatorie darul miraculos al iertarii. Al iertarii de sine si apoi si al celorlalti. Iertare pentru toate acele fapte pe care le-ai facut de-a lungul timpului si care nu au dus la rezultatele cele mai bune.

Vreau sa iei inconsiderare ca exista sanse foarte mari ca tu in multe din aceste actiuni sa fi pornit cu inteentii extrem de bune, atat pentru tine cat si pentru ceilalti implicati, direct sau indirect, dar pe parcursul evenimentelor, sa fi aparut factori externi, necunoscuti, sa se fi intamplat ceva complet neprevazut si pur si simplu lucrurile sa fi luat o turnura total diferita si sa fi dus la acele rezultate nedorite.

Toate aceste reprezinta parti normale ale vietii umane.

Poti face acest gest de impartasire a povestii tale si cu un prieten mai apropiat, in care ai totala incredere, si aceasta activitate intensa sa te duca la un nivel de vindecare mult mai profund in interiorul tau.

Este corect ca nu este acelasi lucru cu o sesiune cu un terapeut, dar, atunci cand aduci o alta persoana in fimul tau si o faci martora a povestii tale, ceva se schimba in interior si vindecarea se produce cu mai multa usurinta.

Te atentionez insa cui decizi sa impartasesti aceste sentimente de rusine si inainte de a face asta, sa analizezi cu luciditate toate aspectele si sa discerni daca acea persoana asupra careia te-ai hotarat, are capacitatea de a crea spatiul emotional necesar pentru continerea vulnerabilitatii tale cu balndetea, compasiunea si intelegerea de care ai nevoie in asemenea momente.

In momentul in care scoatem rusinea la lumina, puterea pe care i-o conferiseram asupra noastra se dizolva si aduce dupa sine sentimentul de eliberare si liberate personala.

Transgresiunile pe care le-am intreprins fata de o alta persoana sau pe care le-am suferit noi insine nu sunt chiar usor de vindecat si nici de eliberat, iar in acest caz, ceea ce este necesar, este sa te revansezi intr-un fel sau altul fata de tine insuti sau fata de altcineva pentru alegerile respective care s-au dovedit a fi eronate.

Realitatea este ca toti suntem oameni si prin insasi natura noastra umana suntem expusi si predispusi greselilor, dar tocmai prin aceasta asa zisa imperfectiune suntem perfecti.

Suntem perfect de imperfecti fiecare dintre noi.

Exercitiu prin care Umbra rusinii este scoasa la iveala

Prin exercitiul acesta vom cauta sa ajutam partile tale ranite sa isi gaseasca acel curaj necesar sa patrunda in Umbra rusinii si sa aduca la lumina acele aspecte care iti provoaca atata suferinta.

Vreau, de aceasta data mai multa ca in oricare dintre situatiile anterioare, sa fii deosebit de bland cu tine. Cauta in profunzimea inimii tale si gaseste toata iubirea pe care stiu cu siguranta ca esti capabil sa o oferi tuturor celor care au nevoie, dar acum oferati-o tie insuti.

Poti sa lasi de o parte, deocamdata, notarea raspunsurilor tale, daca nu te simti inca pregatit sa analizezi o fapta sau un gand pe care il consideri a fi deosebit de rusinos.

Pentru acest exercitiu te indrum sa iti gasesti un spatiu cat mai retras, unde sa fii complet linistit si in care sa te simti pe deplin in siguranta fata de posibile priviri sau intreruperi nedorite.

Fii bland, calm, intelegator si iubitor cu tine, asa cum ai fii fata de cineva care ti-ar incredinta cu extrema vulnerabilitate propriile povesti dureroase despre propriile rusini si cauta sa fii acea mangaiere care alina pentru tine tine insuti asa cum ti-ai fi dorit si aveai nevoie sa fi existat cineva sa iti ofere in toate acele situatii. Da-ti voie sa le vezi, sa le aduci la lumina, sa le intelegi si apoi sa le poti elibera cu blandete.

Aminteste-ti ca prin recunoastere, eliberarea este deja mai mult de jumatate facuta, si, in definitiv, este de ajuns cat ai carat aceasta povara. Este de ajuns. A venit momentul sa te eliberezi de aceasta greutate.

Ceea ce se cere pentru acest exercitiu este sa citesti si sa completezi urmatoarele fraze cu ceea ce simti ca este cel mai potrivit.

· Exista un lucru care ma rusineaza pe care l-am tinut in mine multa vreme, probabil de ______________ ani.

· As vrea sa scap pur si simplu de amintirea acestei rusini. Am incercat sa fac urmatoarele ca sa nu trebuiasca sa ma gandesc la ea:

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

· Oricand imi revine in minte aceasta rusine, ma simt imediat ____________________________________________________________________________

· M-am gandit din nou la acest eveniment de nenumarate ori, dorindu-mi sa fi facut o alta alegere, dar toate lucrurile astea ma fac sa ma simt ____________________________________________________________________________

· Ma simt foarte singur cu aceasta rusine, iar daca altii ar stii ce am facut sau cum ma simt in privinta asta acum, ei ar ____________________________________________________________________________

· Rusinea mea implica si alta persoana, care mi-a spus sa tin secretul, iar din cauza asta ma simt ____________________________________________________________________________

· Vreau sa le spun celorlalti oameni din viata mea despre aceasta rusine, dar mi-e teama ca daca le-as spune, ei ar ____________________________________________________________________________

· Uneori cred ca sunt singurul care a facut una ca asta ____________________________________________________________________________

· Ceea ce trebuie sa-mi spun despre lucrul care ma rusineaza este ca ___________________________________________________________________________

· In fiecare zi, in toate privintele, pot sa incep sa-mi accept si sa-mi respect aceasta parte de care sunt rusinat prin ___________________________________________________________________________

· Stiu ca astazi n-as face aceeasi alegere. Am incredere ca, din cine stie ce motiv, ceea ce am facut mi se parea cea mai buna alegere la momentul respectiv. Iata de ce acest lucru este dificil (sau simplu) de acceptat pentru mine __________________________________________________________________________

· Mi-am impartasit secretul rusinos inainte si n-a mers bine deoarece imi dau seama acum ca ___________________________________________________________________________

· O sa incerc sa ma iert in moduri neinsemnate in fiecare zi pentru ceea ce am gandit sau am facut in trecut. Pot sa fac asta prin ___________________________________________________________________________

· Daca nu pot sa ma lepad pe cont propriu de aceasta rusine, imi iau angajamentul sa consult un terapeut, in asa fel incat sa nu mai trebuiasca sa port aceasta povara. Scrie-ti in continuare angajamentul pe care ti-l iei fata de tine insuti in a cauta ajutor specializat care sa te poata sustine in eliberarea de aceste poveri ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Sunt perfect constienta de faptul ca ceea ce faci prin acest exercitiu nu reprezinta o insrcinare simpla. Si nici usoara. Sa patrunzi in Umbra rusinii inseamna mult efort din partea adultului care esti acum pentru a-i oferi copilului interior ranit sentimentul de siguranta totala pentru a sta de o parte si a nu interveni prin toate mijloacele cunoscute si sa te blocheze in acest proces.

Pe masura ce exersezi insa, vei descoperi ca recunoscand si interactionand din ce in ce mai mult cu acele lucruri de care iti este rusine, ele vor avea direct proportional din ce in ce mai putina putere asupra ta. Observa-ti reactiile dupa prima incursiune in umbra rusinii tale prin acest exercetiu. Cum a fost pentru tine, cel care esti astazi, sa analizezi acele lucruri care te rusineaza?

Indrumarea este sa revii si sa efectuezi acest exercitiu oricat de des este necesar, chiar si pe acelasi subiect, prezentandu-l poate cu alte cuvinte, si ori de cate ori simti pornirea, impulsul, sa o faci.

Daca ai regasit in acest capitol fragmente din propria ta experienta, sa stii ca nu esti singur si ca ceea ce traiesti are sens in contextul istoriei tale de viata. Vindecarea este un proces, iar pentru multi oameni sprijinul unui terapeut si al unei relatii sigure face o diferenta importanta.

Daca simti ca este momentul sa incepi aceasta calatorie, te invit sa descoperi programul de Vindecare a Copilului Interior si sa programezi o sesiune de terapie pe prima pagina a site-ul meu, aici unde ai parcurs si aceasta parte de calatorie. Intr-un spatiu bazat pe respect, siguranta si compasiune, putem explora impreuna originile acestor rani, putem intelege mecanismele care te-au ajutat candva sa supravietuiesti si putem construi, pas cu pas, o relatie mai sanatoasa cu tine insuti.

Vindecarea nu inseamna sa devii altcineva.

Inseamna sa iti amintesti cine ai fost inainte ca rusinea sa iti spuna ca nu esti suficient.

Si nu uita, mai presus de toate,

Fii si Fiti Iubire!

Gloria in Excelsis Deo!